Eugen Băleanu, oripilat de campania liberalilor: „Săracii, sunt disperaţi! Din lipsă de idei, uzează de toate mijloacele pentru a obţine un procent pe ici, pe colo”

Candidatul Partidului Verde, Eugen Băleanu, înscris în lupta pentru câștigarea Primăriei Moldova Nouă, spune despre campania electorală dinaintea alegerilor locale că ar fi fost una dintre cele mai decente campanii din ultimii ani, dacă, liberalii, „disperați și lipsiți de idei” nu ar fi împroșcat cu noroi, „uzând de toate mijloacele posibile și imposibile pentru a obține un procent pe aici pe colo”.

„Trecând peste faptul că o bună parte din campanie am fost imobilizat la pat din cauza accidentului nefericit pe care l-am avut, campania electorală din acest an ar fi fost mult mai decentă decât cele din perioada anilor: 2008, 2012, 2016, dacă nu ar fi fost pe aici, pe colo persoane care să genereze subiecte neplăcute. Unul din subiectele neplăcute aparține unui simpatizant liberal care nu a avut minima decență de a respecta persoanele în vârstă. Un alt episod în care liberalii nu au înțeles modul de a face campanie se referă tot la o postare din partea unui simpatizant, postare în care apare un camion galben, sub forma organului genital bărbătesc, prin care mi se transmite următorul mesaj: «Noi ți-o tragem cel mai bine». Aceste lucruri nu se fac în campania electorală pentru că, înainte de toate, toți suntem implicați politic, dar ce pot eu să înțeleg de aici, mai exact din acel mesaj? Că vor să ne-o tragă tuturor?”, se-ntreabă dezgustat liderul Partidului Verde din Moldova Nouă.

Conturile false – singurele arme ale PNL-ului în lipsa ideilor concrete și constructive

Deși admite că, din punctul său de vedere, campania electorală a fost una liniștită, întrucât a căutat să se țină departe de tot ceea ce-nseamnă dușmănie, ură și bălăcăreală, Eugen Băleanu nu poate concepe practicile mizerabile folosite de către oamenii care se află astăzi în jurul candidatului PNL, Ion Chisăliță, acesta reiterând că, indiferent de problemele apărute, nu s-a ascuns niciodată în spatele conturilor false, ci a căutat să înfrunte situația așa cum este și să caute soluții:

„Campania electorală, din punctul meu de vedere, a fost liniștită. Eu am spus că vreau să stau departe de tot ceea ce-nseamnă bălăcăreală, ură, dușmănie și alte lucruri care nu sunt în regulă. Din păcate, oamenii din jurul lui Ion Chisăliță au preferat să facă o campanie cu totul «inedită». Cunosc persoana care se află în spatele conturilor false: Nelu Apostol, Andrei Moldovan, Ionuț Măran. Repet, dacă nu ar fi fost aceste incidente provocate chiar de liberali, lucrurile ar fi stat altfel. Săracii, sunt disperați acum. Din lipsă de idei, uzează de toate mijloacele posibile și imposibile pentru a obține un procent pe ici, pe colo. Din păcate, nu au înțeles un singur lucru: campania nu se face astfel! Noi niciodată nu ne-am ascuns în spatele unor conturi false, nu am procedat cum procedează oamenii lui Ion Chisăliță acum. S-a-nconjurat de o echipă pe care nu a cunoscut-o până acum. Nu a avut probabil încotro pentru că trebuia să formeze o echipă, dar a format-o cu ceea ce alții au aruncat”, a mai precizat omul de afaceri Eugen Băleanu.

(E).