Deși nefericitul accident în care a fost implicat în urmă cu câteva săptămâni l-a-mpiedicat să ajungă la secția de votare, totuși, prin intermediul urnei mobile, Eugen Băleanu, candidatul Partidului Verde pentru șefia Primăriei Moldova Nouă, a reușit să își exprime dreptul cetățenesc, acesta dând de înțeles că nu a renunțat să lupte pentru un viitor mai bun al locuitorilor UAT-ului de la Dunăre.
„Am votat schimbarea! Am votat pentru viitorul copiilor noștri! După 30 de ani cred că ajunge! Uitați-vă și dumneavoastră ce a fost în ultimele două zile la Moldova Nouă… O luptă fenomenală pentru putere între oameni. Se aleargă cu mașinile, iar instituțiile statului stau să-i păzească să nu dea șpagă, să nu cumpere voturi. Sper ca oamenii să-nțeleagă că, după 30 de ani, ajunge! Ajunge această nebunie, din patru în patru ani, în care electoratul să fie mințit și cumpărat”, a declarat în urmă cu puțin timp Eugen Băleanu.
Chiar dacă nu a vrut să se pronunțe în ceea ce privește câștigarea celui mai râvnit fotoliu din Caraș-Severin, totuși omul de afaceri are încredere în reușita candidaților Partidului Verde înscriși în competiția privind obținerea unui procent notabil vizavi de Consiliul Local Moldova Nouă: „Nu știu ce va fi la nivel județean. Știu doar că, la nivelul Consiliului Local, noi, în mod normal, ar trebui să fim câștigătorii de facto în cadrul acestor alegeri, adică, dintr-un partid mic, dacă ne dublăm numărul de consilieri, suntem practic câștigători”.
Totodată, candidatul pentru funcția de primar al orașului Moldova Nouă a ținut să-i îndemne pe oameni să iasă la vot, o condiție absolut necesară dacă vor să beneficieze de condiții decente de trai de acum încolo:
„Pe cetățeni îi rog să iasă la vot. Măsurile impuse de Guvernul României sunt foarte bune! Nu se poate întâmpla nimic. Să se protejeze! Au toate condițiile necesare pentru a vota. Să vină, să voteze pentru că votează următorii patru ani din viața lor. Vor să trăiască mai bine? Să vină să voteze schimbarea, nu să stea acasă. Stând acasă nu fac decât să încurajeze această clasă politică care ne conduce de patru ani. Îi rog să iasă la vot, așa cum am ieșit eu la vot în situația în care sunt. Dacă eu am putut și ei pot”.
La Timișoara, încasarea taxelor și impozitelor locale se reia din 19 ianuarie, după ce Direcția Fiscală a primăriei va actualiza sistemul informatic. Din acest an, timișorenii plătesc impozite semnificativ...
Roxana Bălan |
09 January 2026
Colegiul Medicilor nu s-a autosesizat încă în cazul pacientului găsit mort la Cardiologie
Raluca Pantea |
09 January 2026
De ce nu e sancționat polițistul local acuzat de agresiune. Explicația oficială
Cosmin Odorescu |
09 January 2026
DC49, Padina Matei – Gârnic, Moldovița, închis din cauza căderilor masive de arbori [Video].
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

