Eufonia Festival: Peste 30 de evenimente și o premieră în Timișoara! VEZI AICI programul din acest an!

Cea de-a doua ediție a Festivalului Eufonia debutează în forță. Peste 30 de evenimente care includ recitaluri, concerte educaționale și masterclassuri vor avea loc în perioada 16 septembrie-4 octombrie. În premieră, anul acesta au fost pregătite și intervenții de terapie prin muzică.

Sunetul muzicii clasice se va auzi în 14 localități, iar programul complex al acestei ediții pune Eufonia pe harta celor mai mari festivaluri de muzică clasică din România. „Anul acesta ne-am îndreptat atenția spre inițierea mai multor activități care vor duce, credem noi, festivalul mai aproape de comunitățile din vestul României.”, a transmis Vlad Popescu, director artistic Eufonia.

Publicul va avea parte de experiențe muzicale susținute de 15 artiști de renume internațional, printre care Suyeon Kang (vioară), Gareth Lubbe (violă), Vashti Hunter (violoncel), Simona Sindreștean (oboi), Abel Tomas (muzică de cameră) și alții. „Adiacent activității educaționale, punctând masterclass-urile pentru tinerii muzicieni și concertele educaționale, cred că una dintre cele mai importante realizări ale festivalului este înființarea Orchestrei de Cameră Eufonia, care va susține două concerte de mare clasă.”, a mai adăugat Vlad Popescu.

Primul se va desfășura la sala „Mihai Perian” a Liceului de Arte Plastice „Ion Vidu” din Timișoara. Cel de-al doilea este unul de strângere de fonduri pentru Băile Herculane, realizat în colaborare cu Asociația Locus care luptă pentru salvarea patrimoniului arhitectural al stațiunii. Un alt eveniment important va avea loc la Sighetu Marmației și este un concert dedicat victimelor Comunismului, în contextul în care se împlinesc 30 de ani de la Revoluția din 1989. 

Eufonia este primul festival din România care integrează muzicoterapia în programul său sub formă de conferință. Aceasta este organizată de Asociația Tribul Artistic, alături de Angelica Postu, fondatoarea primului institut român pentru terapia prin muzică. Vor fi abordate bazele acestui domeniu, încă neexploatat în țara noastră. Timp de o săptămână se va lucra cu copilașii cu afecțiuni grave din județul Timiș, dar și cu familiile acestora.

PROGRAM

Miercuri, 18 septembrie

  • ora 10.00: Concert educațional la Căminul Cultural Beregsău Mare
  • ora 12.00: Concert educațional Căminul Cultural, Săcălaz
  • ora 19.00: Concert „The Sound of Classics” la Sala Barocă, Muzeul de Artă Timișoara

Joi, 19 septembrie

  • ora 9.15: Concert educațional la Liceul Teoretic „Alexandru Mocioni”, Ciacova 
  • ora 11.15: Concert educațional la Căminul Cultural, Șag
  • ora 16.00: Concert de muzică clasică de cameră la Penitenciarul Timișoara
  • ora 19.00: Concert „The Sound of Classics” la Sala Orpheum, Facultatea de Muzică și Teatru

Vineri, 20 septembrie

  • ora 19.00: Concert cu participanții la masterclassurile Eufonia 2019 la Biserica Mare, Jimbolia

Sâmbătă, 21 septembrie

  • ora 19.00: Concert excepțional „The Sound of Classics” la Sala Capitol, Filarmonica „Banatul” Timișoara

Duminică, 22 septembrie

  • ora 18.00: Concert cu participanții la masterclassul de cvartet de coarde și vioară solo a artistului Abel Tomas la Basilica Maria Radna, Lipova

Luni, 23 septembrie

  • ora 18.00: Conferință Muzicoterapie la Sala Parohiei Ortodoxe Iosefin 

Marți, 24 septembrie

  • ora 9.30: Concert educațional la Sala de Festivități a Parohiei Ortodoxe, Mosnița Nouă 
  • ora 11.00: Concert educațional la Căminul Cultural, Urseni

Miercuri, 25 septembrie

  • ora 18.00: Concert cu participanții la masterclassul de vioară solo și ansamblu a artistului Stefan Hempel la Sinagoga Lugoj

Joi, 26 septembrie

  • ora 10.00: Concert educațional la Liceul de Arte „Ion Vidu”, Sala „Mihai Perian”, Timișoara 
  • ora 19.00: „Eufonia Chamber Orchestra” – Concert Jubiliar dedicat Sălii „Mihai Perian”, Liceul de Arte „Ion Vidu”, Timișoara

Vineri, 27 septembrie

  • ora 20.00: Concert „Eufonia Chamber Orchestra” la Casino Herculane, Băile Herculane  

Sâmbătă, 28 septembrie

  • ora 20.30: Concert în aer în cadrul evenimentului „Lumina Unirii” organizat de Asociația 2021, Piața Unirii, Timișoara

Duminică, 29 septembrie

  • ora 17.00: Concert Furiant Quartet & Dinu Mihăilescu (pian) la Sala Oglinzilor, Sibiu  

Luni, 30 septembrie

  • ora 19.00: Concert „The Sound of Classics” la Sala Mitropolit „Nicolae Corneanu”, Caransebeș

Marți, 1 octombrie

  • ora 19.00: Concert „The Sound of Classics” la Liceul de Arte „Sabin Păuța”, Reșita  

Miercuri, 2 octombrie

  • ora 9.30: Concert educațional la Liceul de Arte „Sabin Păuța”, Reșita 
  • ora 13.00: Concert educațional la Teatrul „Merlin” Timișoara

Vineri, 4 octombrie

  • ora 10.00: Concert educațional la Colegiul Național „Dragoș Vodă”, Sightu Marmației 
  • ora 18.00: Concert Furiant Quartet la Memorialul Sighet, Sighetu Marmației

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/