„Eu sunt adeptul abordărilor cu viziune încă din 2005, când nu visam să fiu primar”. Proiectul de Planificare strategică 2021-2027, bifat de Nicolae Robu

Organizarea instituțională a fost actualizată pentru 2021-2027 de către primarul Timișoarei, Nicolae Robu. Edilul a anunțat lansarea noului plan de dezvoltare strategică pentru următorii 7 ani ca principal obiectiv în lista de priorități din administrația locală. 

Municipalitatea a depus deja proiectul „Planificare strategică 2021-2027” la Polul de Creștere din Timișoara. Proiectul își propune să crească eficiența în administrația locală, prin instrumente de management și planificare strategică, dar și prin conformarea cu politicile publice. Prin proiect se va actualiza Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană şi Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Municipiul Timișoara.

Nicolae Robu a făcut retrospectiva planului strategic ce tocmai s-a încheiat. 35 din 35 de proiecte au fost realizate conform spuselor primarului Timișoarei. Au fost bifate 70 de proiecte, cu excluderea celor în curs de evaluare. „Pot spune că am avut mereu o echipă bună, formată din peste 200 de specialiști, iar rezultatele au fost pe măsură. Eu sunt adeptul abordărilor cu viziune încă din 2005, de când nu visam să fiu primar, iar pe ideile mele de atunci s-au clădit multe lucruri benefice pentru Timișoara, idei de care a ținut cont și conducerea de dinaintea mea”, a declarat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/