Ești proaspăt absolvent și cauți un loc de muncă? Înregistrează-te la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin informează absolvenţii promoţiei 2019 că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei pentru  a  beneficia de toate serviciile puse la dispoziţie de AJOFM Caraş-Severin, în vederea integrării pe piața forței de muncă.

Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au domiciliul beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum și de facilități financiare.

Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă sunt: actul de identitate, în original şi copie; actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie; adeverinţa medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă, aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă a fost sau nu promovat examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile începe în data de 1 iunie. Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, dată înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

Sursa foto: zf.ro


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/