Surpriză pentru bicicliștii și șoferii timișeni! Nicolae Robu promite piste dublu sens și parcare multinivel!

Primarul Robu a anunțat realizarea unor lucrări importante pentru confortul și siguranța cetățenilor Municipiului Timișoara, menționând faptul că principiile esențiale după care se ghidează sunt „fapte, nu vorbe!” și „prezentul acum”!

Un prim proiect care urmează a fi realizat vizează bicicliștii timișeni, care vor beneficia de piste dublu sens, ca urmare a lărgirii trotuarului în prelungirea Străzii Eneas, cu traversare peste Calea Martirilor. De asemenea, pentru a asigura condițiile optime și evitarea eventualelor accidente sau a situațiilor neplăcute, se vor generaliza trecerile line de pe trotuare pe carosabil: „Eu, în numele bicicliștilor, am dus lupte serioase cu proiectanții, să îi conving să facă aceste treceri și, sigur, să prevadă și marcaje corespunzătoare de atenționare, care să îi determine pe bicicliști să fie precauți”, spune edilul.

O altă inițiativă menționată de primarul Nicolae Robu vizează realizarea culoarelor de vizibilitate, prin toaletarea arborilor în fața Hidrotim, cu scopul de a scoate în evidență monumentul, momentan neobservat de către cetățenii orașului: „Dacă am sta să facem un sondaj să vedem câtă lume știe că acolo noi avem un monument, am fi mirați să vedem cât de puțini sunt cei ce știu și au apucat să îl remarce măcar. Îl vom pune în valoare inclusiv prin iluminat corespunzător, prin niște reflectoare care vor bate pe el”.

Totodată, șoferii Timișoarei vor beneficia de o parcare multinivel, după demolarea garajelor din zona Dacia. Parcarea va dispune de patru niveluri de staționare a mașinilor, trei pe interior și unul pe exterior. În condițiile date, certificatul de urbanism a fost aprobat și va fi folosit pentru emiterea autorizației de construire. Astfel, următorii pași pentru realizarea parcajului constau în realizarea proiectării propriu-zise și  întocmirea documentației pentru autorizația de construire.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/