Senatorul PSD Ion Mocioalcă anunță că zarurile au fost deja aruncate, Guvernul Cîțu va fi debarcat în urma votului de astăzi.
„Moțiunea de cenzură va trece și nu este doar un calcul aritmetic al parlamentarilor PSD, USR și AUR, este și o voință politică a românilor ca acest guvern să pice. Cred că toată suflarea românească așteaptă cu sufletul la gură să vadă ce decizie ia președintele Iohannis. Va continua cu varianta aceasta perdantă, Cîțu premier, își va schimba opțiunea, va nominaliza pe altcineva de la PNL, se va împăca PNL cu USR sau poate în mod firesc ar fi ca cineva să-și recunoască greșeala și să spună da, alegerile din decembrie au fost câștigate de PSD și PSD ar trebui să nominalizeze prim-ministrul.”, a comentat Mocioalcă pentru expressdebanat.ro.
Parlamentarul social-democrat spune că moțiunea împotriva Guvernului Cîțu taxează în egală măsură și anul de guvernare cu Ludovic Orban în fotoliul de premier, dar și că este un moment în care i se dovedește președintelui Iohannis că a greșit neinvitând PSD la guvernare, partidul care de fapt a câștigat alegerile din decembrie 2020. „Eu cred că PSD ar putea să scoată România din această criză și de sănătate, și economică, și de ideologie. Sunt sigur că moțiunea de cenzură va trece, sunt sigur că jocul trebuie resetat. Cea mai bună variantă pe care eu o văd și pe care sper să o susțină și conducerea PSD până în pânzele albe este cea a alegerilor anticipate. Noi trebuie să ne întoarcem la popor, să vedem dacă voința poporului nu cumva s-a schimbat după un an de zile.”, a mai afirmat senatorul Mocioalcă.