„Este un mare fâs să faci tam-tam pe două tururi pentru primari”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

UDMR Timiș condamnă asumarea guvernului liberal pentru alegerea primarilor în două tururi! Președintele Zoltan Marossy spune că partidul său va susține moțiunea de cenzură. 

Udemeriștii regretă că PNL nu a menținut înțelegerea făcută înainte de investirea Guvernului Orban. Zoltan Marossy declară că parlamentarii din partidul său vor vota moțiunea de cenzură pentru a opri modificările cu privire la procesul electoral. Președintele filialei UDMR Timiș a prezentat motivele pentru care crede că alegerea primarilor în două tururi nu va produce o schimbare vizibilă. „PNL a promis că nu va schimba regulile jocului în timpul jocului. Această asumare, pentru alegerea primarilor în două tururi, un lucru nestudiat, neanalizat, ne face să fim consecvenți și să votăm împotriva guvernului dacă se pune problema. În România există 3.186 de UAT-uri. În 2008 au fost ultima dată alegeri în două tururi pentru primari. Din cele 3.186 de UAT-uri, primarul a fost altul decât cel care a câștigat primul tur în 426 de unități administrativ-teritoriale. În 2016, cei care câștigau în turul al doilea, dacă se făcea, și nu au câștigat în primul tur, erau 264 din 3.186. Este un mare fâs să faci tam-tam pe două tururi pentru primari”, a comentat Zoltan Marossy.

Președintele UDMR Timiș este încrezător că filiala va fi pregătită pentru alegerile locale. Udemeriștii iau în calcul datele de 24 mai și 28 iunie ca zile în care vor fi organizate alegerile. Pregătirile au început în Timiș din timp, încă din luna octombrie. Conducerea filialei se întâlnește joi cu cei propuși de minorități pentru a deveni candidați la primării, consiliile locale sau consiliul județean. Cei nominalizați din orașul sau comuna respectivă, conducerea locală UDMR și reprezentații conducerii județene vor avea o întâlnire care va transforma o persoană propusă într-un candidat. În momentul de față, la CL Timișoara sunt 37 de propuși și la CJ Timiș numărul se ridică la 66 de propuneri. Singurii candidați stabiliți clar până acum sunt Zoltan Marossy la consilieri județeni și Farkas Imre. „Toți candidații vor primi hotărârea noastră și normele de aplicare. Acolo este clar scris ce trebuie să facă în concursul de muncă. Sună puțin cam comunist, dar noi nu facem concursuri de simpatie cu voturi și cu fracțiuni și cu… șopârle. Cine intră, poate să vină pe lista de consilieri județeni, după mine. Articolul 1 din hotărârea noastră din octombrie spune că primul loc de listă la județ este al președintelui filialei județene, la Timișoara, președintele UDMR Timișoara”, a precizat Marossy.

1000x100 (4)

Obiectivele partidului sunt să intre în Consiliul Județean și să-și mențină locurile de consilieri deja câștigate la ultimul tur de alegeri. Președintele filialei județene este încrezător în abilitățile lui Farkas Imre și nu crede că va pierde funcția de viceprimar la alegerile locale. „Una dintre ținte este să reintrăm în CJ. Ultima dată am intrat în 2000. În rest, este firesc că am dori să ne păstrăm funcțiile actuale. Avem doi primari, șapte viceprimari. Dacă se poate, sigur că dorim mai mult. Din acest pachet scot și accentuez Timișoara. Timișoara reprezintă jumătate din județ și șansele sunt foarte mici pentru Farkas să devină indezirabil. Normal că am dori să-l păstrăm ca viceprimar al Timișoarei, dacă nu cumva devine primar”, a încheiat președintele UDMR Timiș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/