Este stare de urgență. Oprim tot, chiar și curentul?

Într-un haos total, o bulversare creată de panică, îmbolnăviri și tratamente, criză economică și medicală, cine stinge ultimul lumina?

„Stăm Acasă!” este îndemnul repetat obsesiv, poate enervant deja pentru unii care nu îi înțeleg mesajul și joacă în continuare la ruleta rusească, și vital pentru cei care au ales viața și siguranța. Trăim ceva fără precedent, un ceva pe care nu l-am mai întâlnit, nu îl înțelegem și căruia este extrem de complicat să-i facem față.

Se fac mii de supoziții față de această amenințare globală, cresc cazurile de îmbolnăvire, numărul morților sperie statisticile și realitatea, iar oamenii parcă au luat-o razna. Se gândesc la cât de mult să cumpere, să pună de o parte pentru vremurile când poate nu va mai fi. Toți cu gândul la alimente, apă sau produse de igienă. Dar cine se gândește oare și la energia electrică?

Există o logică și o luciditate față de acest consum? Mai ales acum când suntem majoritatea acasă și consumăm poate dublu față de cât o făceam până acum. S-a gândit cineva la ce s-ar întâmpla dacă rămânem fără curent? Ce se va întâmpla cu frigiderele pline până la refuz, cu internetul care ne facilitează munca de acasă, cu filmele pe care le-am programat să le vizionăm pentru următoarea perioadă?

Această stare de urgență prin care trecem este un moment perfect să vorbim despre despre politica strategică a țării noastre, despre cum am pus interesele altora înaintea intereselor noastre şi despre cum pare să nu ne intereseze deloc domenii vitale cum ar fi cel energetic, mai precis, sistemul energetic național, rețeaua care alimentează deopotrivă instituții publice, unități de producție, spitale, școli, consumatori casnici.

Toate companiile deținute în trecut de stat au fost vândute operatorilor privați străini

Primul proces de privatizare finalizat de statul român, în sectorul de distribuție a energiei electrice, a fost în iulie 2004. Rând pe rând, la nivelul întregii Românii, toate companiile deținute în trecut de stat au fost vândute operatorilor privați străini, Enel, Eon şi Cez. Desigur, este vorba despre pachetul majoritar de 51% din acțiuni nu de o vânzare completă. Practic un sistem de importanță strategică a fost externalizat, cu promisiunea unor modernizări şi investiții pe termen mediu, şi cu o infuzie de capital semnificativ în conturile statului român la momentul vânzării.

Intrarea pe piață a companiilor străine a însemnat restructurare masivă, valorificarea activelor, restrângerea anumitor activități, eficientizare dar şi impunerea unor măsuri aproape falimentare pentru prestatorii de servicii care îşi desfășoară activitatea în domeniu. Desigur, vorbim de prestatori români, cei care au reușit să păstreze meseriași, electricieni, puținii care nu au luat drumul diasporei, în fuga după un câștig tentant departe de casă.

În condițiile unor operatori noi şi a unui stat aproape absent, licitațiile pentru mentenanță şi întreținere linii sunt deseori forțate, în sensul în care preţul de azi, care prevede desfăşurarea unor activităţi pentru următorii doi ani, este mai mic decât preţul de acum doi ani, în condiţiile în care toate costurile cresc de la an la an, profesionalizarea angajaţilor, prioritară la ce penurie de specialişti avem în ţară, este făcută exclusiv din fondurile angajatorului, iar condiţiile impuse prestatorilor prevăd stocuri de materiale, aproape toate din export, capacităţi de depozitare, utilaje şi oameni, la un nivel extraordinar.

Din păcate, acestea nu sunt singurele probleme cu care se confruntă firmele romanești din domeniu. În ultimii ani, este aproape un modus operandi, ca la licitaţiile importante să se prezinte companii care concurează operatorii de tradiție. Cum e să câştige o licitaţie cu miză, o companie care are doar doi angajaţi în România şi echipamente şi utilaje doar pe o listă, fără să le deţină, fără să aibă acreditări sau personal calificat care să lucreze cu ele, să nu aibă experienţă de lucru în România, doar să vină şi să obţină contractul la cel mai mic preţ, cu intenția de ”a obliga” firmele românești, care au toată logistica necesară şi experiență de lucru, să preia în subcontractare, sub amenințarea că nu mai au efectiv ce munci.

Realitatea într-o zi obişnuită, într-o perioadă în care totul funcționează normal. Doar că în aceste zile suntem departe de ceea ce este o normalitate. Ne confruntăm cu o stare de urgenţă, ne confruntăm cu inamici invizibili şi cu situaţii care nu ştim cum pot evolua. Este important să înţelegem că un spital nu poate funcţiona fără energie electrică. Iar cei care pot asigura continuitatea alimentării cu energie electrică sunt prestatorii de servicii din domeniu, cei care trebuie de acum puşi în aceeaşi categorie cu instituţiile care ţin de siguranţa naţională. Aceşti oameni nu pot lucra de acasă, aceşti oameni trebuie protejaţi atunci când ies în teren, au nevoie de echipamente, de atenţie specială, de susţinere. Siguranţa lor este şi siguranţa noastră, a tuturor.

Energia electrică nu înseamnă strict producția, înseamnă oameni pregătiți

Statul ar trebui să le pună la dispoziţie materialele necesare într-o astfel de situaţie, aşa cum există în vămi sau spitale, sau alte centre. Este criză de măşti, nu se găsesc în farmacii, biocide şi alte substanţe care asigură desinfecţia, ar trebui să fie informaţi şi să ştie ce pot folosi. Ar trebui să fie informați oficial şi cu prioritate. Cum poţi să dotezi nişte echipe de intervenţie cu echipamente corespunzătoare, dacă nu şti de unde pot fi achiziţionate şi dacă sunt eficiente. Sunt vremuri complicate. Şi totuşi, avem acum ocazia să reevaluăm nişte lucruri, să le trecem din nou prin filtrul gândirii raţionale, să le analizăm şi să luăm nişte decizii.


”Situaţiile disperate cer măsuri disperate”, zice proverbul inspirat din scrierile grecului Hipocrat, dar în cazul nostru, ideea e puţin invers, poate e momentul ca într-o situaţie disperată să luăm măsurile corecte. Poate statul român ar trebui să se gândească care sunt adevăratele priorităţi, să le reevalueze. Energia electrică nu înseamnă strict producţia, transportul şi distribuţia, înseamnă mentenanţă corespunzătoare, înseamnă oameni pregătiţi. Poate învăţăm ceva din exemplul Cehiei care şi-a păstrat companiile şi a făcut un exemplu de succes din ele. Niciodată nu e prea târziu.

• Tweet
• Pin It