Era șomajului tehnic se apropie de final. Hidroelectrica reînvie UCMR!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Zvonurile potrivit cărora societatea ar trece printr-un nou val de disponibilizări au fost spulberate de conducere. Veștile bune însă sunt că de la începutul anului au fost semnate contracte cu Hidroelectrica.

În ultimele luni ale anului trecut, circa 500 de angajați au ieșit din șomaj tehnic și s-au reîntors la lucru. De asemenea, în luna ianuarie a anului de grație 2015, un al doilea contract semnat cu aceeași societate, Hidroelectrica, a mai adus în hale pentru a le da de lucru alți 300 de muncitori.

„În momentul de față se poartă discuții și este posibil ca un al treilea contract să fie încheiat cu societatea Hidroelectrica și, cel mai probabil, vom aduce alți angajați la lucru, a declarat Cosmin Ursoniu pentru www.expressdebanat.ro. Cel mai probabil, odată ce a treia colaborare va fi încheiată, era șomajului tehnic se încheie pentru UCMR, iar toți angajații se reîntorc la serviciu.

Reamintim că statul român a transferat datoriile de sute de milioane de lei ale fostului colos industrial la ANAF, însă deși acest lucru s-a întâmplat în 2013 Guvernul n-a mai reușit să le convertească în acțiuni și să devină proprietarul societății. Asta, după ce oficialii europeni au strâmbat din nas și s-ar fi exprimat dezacordul. Prin urmare, în Parlamentul României, Legea Insolvenței n-a fost modificată. În momentul de față, Hidroelectrica ține aproape UCMR-ul pentru că nici o altă firmă din România n-ar putea să îi furnizeze serviciile pe care societatea din Reșița i le oferă.

promovare banner maxagro Muzeul TM

De altfel, o altă variantă de salvare a UCMR a fost de transformare în punct de lucru al Hidroelectrica pentru a putea participa la licitații internaționale.

În prezent, „în tabelul preliminar al creanţelor sunt înscrişi 185 de creditori, care reclamă datorii de 859,46 milioane lei, din care doar ANAF are o creanţă de 501,11 milioane lei (111 milioane euro)”, arată Euro Insol, într-un comunicat de presă, postat la momentul preluării în administrare a uzinei, în anul 2012.

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Comments

  1. LuxPhotoFuchs says:

    Tot aceiaşi doi “burtoşi” de la UCMR, din poza apărută a doua oară în expressdebanat, confirmă lipsa comenzilor?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/