Enigma edililor social-democraţi din Clisura Dunării a fost desluşită! Silviu Hurduzeu şi-a pregătit echipa de campanie

Tăcerea președintelui interimar al organizației PSD Caraș-Severin a luat sfârșit. Silviu Hurduzeu a pus piciorul în prag, politicianul explicându-le edililor social-democrați în funcție din Clisura Dunării că rămân prima opțiune în privința candidaților PSD pentru alegerile locale din acest an.

Chiar dacă, în ultimele trei luni, noua conducere a social-democraților cărășeni nu a efectuat vizite în teritoriu, primarii PSD din Clisura Dunării fiind nedumeriți din această cauză, aceștia neștiind dacă președintele interimar al filialei județene dorește (sau nu) să pornească în lupta electorală alături de ei în calitate de candidați ai Partidului Social Democrat cu ocazia alegerilor din acest an, iată că săptămâna aceasta, miercuri, 10 iunie, Silviu Hurduzeu a fost prezent la Moldova Nouă, acolo unde s-a întâlnit cu primarii comunelor din proximitate, punerea la punct a strategiei electorale fiind scopul principal al întâlnirii.

„La mijlocul acestei săptămâni am avut o întâlnire cu primarii din zona Clisura Dunării. Cu această ocazie le-am explicat edililor în funcție că îmi doresc să fie candidații Partidului Social Democrat la viitoarele alegeri.”, a declarat, pentru expressdebanat.ro, liderul PSD Caraș-Severin.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Ținând cont că o parte din șefii administrațiilor publice locale i-au fost fideli deputatului Luminița Jivan până la momentul în care aceasta a hotărât să-și dea demisia din funcția de preşedinte al organizației județene, existând din acest motiv posibilitatea transferurilor-surpriză din partea primarilor PSD spre alte formațiuni politice, Silviu Hurduzeu a subliniat că nu intră în discuție ipoteza bagajelor făcute, zvonurile aruncate în spațiul public în acest sens având un singur scop – destabilizarea PSD-ului în lupta electorală:

„Nu am nicio suspiciune în privința trădărilor. Toți colegii cu care m-am întâlnit miercuri din zona Moldova Nouă, dar și cei din zona de Clisură m-au asigurat că vor rămâne la PSD”.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/