Emoțiile din farfurie. Cum putem face pace cu mâncarea și să ne reconectăm cu noi?

ancuta coman

Numărul celor care ajung în cabinetele psihoterapeuților a crescut simțitor în ultimii doi ani, în general din cauza schimbărilor generate de pandemie. Munca de acasă a venit la pachet și cu încercări pentru unele persoane, mai cu seamă din punct de vedere emoțional, provocări care s-au tradus prin dezvoltarea unor comportamente nesănătoase. Dacă ne referim la alimentație, studiile recente arată că 75% din populația adultă mănâncă emoțional. La fel ca mâncatul compulsiv, ambele pot duce la tulburări alimentare, atrag atenția specialiștii.

Învăluite de ritmul agitat al vieții de zi cu zi, tot mai multe persoane dezvoltă comportamente nesănătoase în ce privește modul în care se hrănesc. Studiile spun că 75% din populația adultă mănâncă emoțional, ceea ce este destul de mult și îngrijorător, este de părere psihoterapeutul Ancuța Coman-Boldișteanu. La acest comportament se adaugă și mâncatul compulsiv, „pe grabă”. Ambele, în timp, pot duce la o tulburare alimentară, explică specialistul.

burger

„E important să încetinim ritmul, apropo de rutinele pentru masă pe care poate bunicii sau părinții noștri le aveau, când, înainte de masă, se opreau să povestească un pic sau exista rugăciunea înainte de masă – sunt tot felul de ritualuri. Dar cert este că avem nevoie să punem o pauză între cum a fost ziua noastră până la momentul în care ne-am așezat la masă și masa propriu-zisă, mâncarea. Avem nevoie să ne conectăm mai mult cu farfuria noastră și să mergem într-un ritm mai încet, măcar la masă. Pentru că altfel sunt consecințe pe care de foarte multe ori nu le vedem, dar ele se adună și pot deveni afecțiuni.”, a declarat Ancuța Coman-Boldișteanu.

„Rareori am întâlnit persoane care să aibă relații armonioase cu cei din jur și să mănânce compulsiv”

Ca să îi ajute pe oamenii care ajung în cabinet și nu numai, Ancuța Coman a creat un set de carduri – „Emoții în farfurie – de ce mănânci când mănânci” – despre care spune că funcționează precum un instrument terapeutic.

emotii in farfurie

„Cardurile sunt create sub forma unui proces terapeutic, dar care poate fi folosit de persoane acasă tocmai pentru a le ajuta să își exploreze mai mult relația cu farfuria, emoțiile atașate, relația cu propriul corp, fiind atinse și aspecte precum relația cu ceilalți. E nevoie să înțelegem că noi suntem un tot, nu ne putem separa, dedubla. Felul în care ne raportăm la farfuria noastră, la ceilalți, la corpul nostru, la casa în care locuim, toate acestea spun ceva despre noi. Rareori am întâlnit persoane care să aibă relații armonioase și să mănânce compulsiv. (…) Am văzut și schimbări remarcabile după câteva luni de proces. Sunt și persoane care au nevoie de un an, doi sau chiar mai mult. Vor fi perioade, realist vorbind, la care aceste comportamente la care am tot apelat în perioade de șoc, de stres e posibil să revină.”, a explicat Ancuța Coman.

Natura noastră este să fim în… natură

Numărul celor care ajung în cabinetele psihoterapeuților a crescut simțitor în ultimii doi ani. Multe comportamente nesănătoase au fost dezvoltate în pandemie.

„În ultimii doi ani au crescut foarte mult cererile. Studii recente arată că incidența anxietății și a depresiei în acești ani de pandemie a crescut cu 30% față de ceea ce era estimat înainte de pandemie. Sunt foarte multe persoane care s-au confruntat cu partea aceasta de mâncat acasă, mâncat emoțional mai mult decât cel compulsiv. Am avut situații strict pe partea de pandemie. Pentru că oamenii fiind sub stres au simțit nevoia să mănânce, să consume alcool, fiind acasă, să se liniștească cumva legat de butoanele care le-au fost apăsate de acest fenomen global. Doar că sunt comportamente care nu ne ajută și e necesar să facem un efort conștient pentru a învăța noi moduri de a sta și de a gestiona disconfortul.”, a mai spus psihoterapeutul.

Soluția? Ieșitul din casă. O igienă emoțională mai bună duce automat la comportamente sănătoase, explică Ancuța Coman: „Avem nevoie de natură, de plimbări, avem nevoie de o rutină sănătoasă. Orice putem face pentru ca să ne mișcăm corpul. Corpul nostru nu este creat pentru bloc, pentru beton, pentru stat în casă. Avem nevoie să ieșim, avem nevoie să ne mișcăm, avem nevoie de natură. Asta e natura noastră: să fim în natură, să fim acolo unde e verde și să fim în mișcare. Dacă facem asta, atunci somnul e mai odihnitor, ne hidratăm mai bine, respirăm mai profund. Având o igienă emoțională mai bună, conectați fiind cu natura, e mult mai ușor să alegem pentru noi, să avem comportamente sănătoase.”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/