„Se laudă cu drumurile lăsate moștenire din mandatul meu. Încă se chinuie să le finalizeze!”

Proiectele cu care se laudă astăzi administrația Dunca au fost pregătite de vechea conducere. Echipa de acum nu a pus bazele niciunei investiții a cărei panglică să o taie în mandatul actual, spune fostul președinte al Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu. Nici măcar proiectele privind spitalul județean sau cel modular, dacă ar intra în linie dreaptă, nu ar putea fi încheiate până în anul 2024, iar starea județului este chiar mai rea decât în 2020!

Realizările pe care le anunță Romeo Dunca în conferințele de presă nu sunt decât proiectele vechii administrații, pe care a trebuit doar să le continue. Ce e drept, pe unele nu le-a mai continuat, cum ar fi cazul reabilitării celor trei staționare ale Spitalului Județean de Urgență Reșița. O spune fostul președinte al Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, transformat într-una dintre țintele preferate ale actualei conduceri. „Situația județului e mai rea decât atunci când am predat mandatul de președinte al Consiliului Județean. Sigur că cei care îl conduc nu vor recunoaște asta, dar e suficient să întrebăm cetățenii. Se fac conferințe de presă în care se laudă cu drumurile lăsate moștenire din mandatul meu de președinte. Încă se chinuie să le finalizeze și spun cât de importante sunt acele drumuri pentru comunitățile locale.”, declară Silviu Hurduzeu.

Una dintre investițiile cu care defilează Romeo Dunca în ultima vreme este modernizarea Drumului Județean 608 Rusca Teregova – Cornereva – Plugova. „Criticau acest drum, spuneau că era mai bun un drum care făcea legătură cu județul Hunedoara, deși nu trecea prin foarte multe localități. Dar e bine și așa, chiar dacă nu spun că e un drum moștenit din mandatul trecut.”

Silviu Hurduzeu spune că administrația Dunca nu poate ieși în public să vorbească despre proiectele inițiate sub comanda sa pentru că ele nu există. „Nu au cu ce să se laude, nu au proiecte depuse și începute în mandatul lor. Se laudă cu proiecte din mandatul meu. Au finalizat drumul spre Eftimie Murgu, pe PNDL 2. Secășeni – Grădinari, un alt proiect la cheie. E într-o fază finală și Constantin Daicoviciu – Copăcele – Zorlencior – Zorlențu Mare, s-a turnat asfalt pe trei tronsoane. Mă aștept să se laude și cu acest drum. Drumurile din Valea Almăjului, drumul de intrare în Bănia…”

Evident că nu am reușit în patru ani să modernizez toate drumurile, dar ce am făcut în patru ani nu poate fi egalat în actualul mandat. – Silviu Hurduzeu

Fostul președinte al Consiliului Județean vorbește și despre decimarea Direcției de Drumuri Județene, un gest care va costa scump administrația, având în vedere că nu mai există personal calificat care să întocmească documentațiile necesare, la fel cum nu mai există specialiști pentru a folosi cântarul de monitorizare a traficului greu. De altfel, lucrările de reparații pe drumul Prislop – Semenic au întârziat foarte mult din aceleași motive. Romeo Dunca i-a cerut unui jurist să pună la punct contractul pentru această investiție, asumându-și și aspectele tehnice, lucru cu care, așa cum era firesc, juristul nu a fost de acord.

Dacă la capitolul infrastructură rutieră actualul președinte se laudă cu proiectele la care au muncit alții, Silviu Hurduzeu spune că și investițiile în sănătate îi vor da cu virgulă lui Romeo Dunca. „Reabilitarea din punct de vedere energetic a celor trei staționare a fost întreruptă. Spitalul modular nu există, spitalul pe PNRR nu e prins nici măcar în lista extinsă. La Marila a fost prezentat ca un imens succes că CNI plătește documentația. Cred că le vom avea, dar nu în perioada imediat următoare, exclus în mandatul lui Romeo Dunca. Nici dacă ar fi banii aici nu ar putea să facă un spital.”, a concluzionat Silviu Hurduzeu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/