Emoţii mari în Caraș-Severin pentru proiectele de investiții, după adoptarea moţiunii de cenzură

Faptul că, de la slăbirea Guvernului Dăncilă, prin trecerea moțiunii de cenzură, tronează o liniște deplină, îi neliniștește pe edili, lipsa numirii noului Guvern, dar și lipsa unui program de guvernare concret nefăcând altceva decât să aducă o ceață imensă atât în privința proiectelor depuse pe PNDL, cât și în privința proiectelor depuse pe FDI.

Una dintre comunitățile care așteaptă cu sufletul la gură materializarea proiectului Modernizarea infrastructurii rutiere și pietonale, în valoare de 26 de milioane de lei (fără TVA), prin Fondul de Dezvoltare Investițională, este administrația publică locală Socol, condusă de Olghița Ghiță. Edilul-șef din Clisura Dunării spune că a înaintat o solicitare în acest sens undeva la mijlocul lunii iunie, cu toată documentația la zi, până în momentul de față neprimind un răspuns concret: Încă nu știu nimic, încă nu am fost chemată. În prima tură, nu a fost selectat Socolul. Deocamdată, așteptăm. Noi avem pregătit totul.

Întrebată dacă mișcările care au avut loc în ultima perioadă pe scena politică românească, precum și amânarea numirii unui nou Guvern ar putea pune în pericol cumva dezvoltarea comunităților, Ghiță se abține de la comentarii, subliniind, în același timp, că ar fi păcat ca aceste programe (PNDL, FDI) să fie împiedicate, lucru care, evident, ar pune în stand-by bunul mers al lucrurilor: Nu mă pot pronunța cu privire la ceea ce va urma. Nu știu ce gândesc acești oameni și ce vor face. Datoria noastră este să muncim, să depunem proiecte. Ar fi păcat să pice atât PNDL, cât și FDI și tot. Într-adevăr, comunitățile, datorită acestor programe, s-au dezvoltat. Chiar dacă unii spun una, iar alții alta, dacă nu ar fi fost aceste programe, comunitățile ar fi arătat ca acum 10 ani. Momentan, nu a venit nimeni care să spună publicului despre programul de guvernare. Însă, dacă asta ne e soarta, asta o să avem.

Reamintim că proiectul Modernizarea infrastructurii rutiere și pietonale presupune lucrări „pe partea de pietonală în toată comuna. Sunt 11 km de străzi, ceea ce-nseamnă 22 de km de pietonală, pe o lățime de 1,5 m, podețe pentru acces către proprietățile oamenilor, rigole și, unde mai e cazul, au mai rămas niște străduțe, mai ales Baziașul, pentru asfaltare.”, după cum a explicat Olghița Ghiță, primarul comunei Socol.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/