Fântâna arteziană din Piața Victoriei, cunoscută de timișoreni drept „fântâna cu pești”, va fi reabilitată până când orașul va fi Capitală Culturală Europeană. Teoretic, anul viitor ar trebui să fie gata, iar lucrările ar urma să înceapă în această toamnă. După modernizare, fântâna va avea noi jocuri de apă și lumină.
Proiectul are o valoare totală de 541.586 de lei, fără TVA. Nicolae Robu a anunțat că s-a semnat contractul de proiectare și execuție. Termenul pentru proiectare este de două luni, iar pentru execuție, contractul prevede zece luni. Se vor schimba instalațiile electrice, hidraulic, racordurile, dar se va lucra și la aspectele ornamentale. „Se va păstra, evident, aspectul acestei fântâni. Tot ce este ornamental se va păstra și se va respecta și geometria acestei fântâni”, a precizat primarul Timișoarei. După reabilitare, fântâna va avea jocuri de apă și lumini, ca noutate.
Fântâna arteziana din centrul Timișoarei a fost construită în anul 1957.
Sursă foto: informatii-romania.ro