Șeful Consiliului Județean Caraș-Severin recunoaște că a greșit încă o dată și le cere din nou consilierilor județeni să salveze situația, astfel încât copiii cărășenilor să beneficieze în continuare de Programul pentru Școli al României!
Romeo Dunca insistă de la începutul mandatului să dea afară mai mulți oameni din instituția pe care o conduce, dar și din serviciile și direcțiile din subordinea CJ. Pe lângă procesele și scandalurile izvorâte din ambiția sa neînțeleasă și nu dintr-o evaluare obiectivă, așa cum poate ar fi fost normal, modificarea organigramei a dus și la alte probleme, la disfuncționalități majore. Direcția de Drumuri Județene e doar un exemplu. Dar mai sunt și altele. O recunoaște chiar președintele, care le cere astăzi consilierilor județeni să proroge termenul de intrare în vigoare a noii organigrame. De ce?! Păi unul dintre motive e situația Compartimentului Educație, Sănătate, Cultură, Tineret, Sport și Agricultură, precum și cea a Compartimentului Investiții al Direcției Managementul Proiectelor și Investițiilor din cadrul Direcției Generale de Dezvoltare. „Structuri funcționale care gestionează procesul de distribuție către elevii din unitățile școlare de pe raza județului Caraș-Severin a produselor în cadrul Programului pentru școli al României în perioada 2017-2013, structuri ce au fost supuse procesului de reorganizare, iar desființarea unor posturi ar fi de natură a perturba această activitate complexă desfășurată de acești funcționari publici, activitate ce nu poate fi preluată de alte entități funcționale din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Caraș-Severin”, explică însuși Romeo Dunca.
Cum le gândește președintele Consiliului Județean numai el știe, dar de la o zi la alta e tot mai evident că „Dezvoltăm Caraș-Severinul” a fost doar un slogan de campanie electorală și nimic altceva. Rămâne acum ca situația să fie salvată de consilierii județeni. Noua organigramă ar urma să intre astfel în vigoare începând cu 1 iunie 2022. Dată la care n-ar fi exclus ca Romeo Dunca să se joace din nou cu soarta oamenilor.