Școlile din Doclin au „înghițit” peste 100.000 de euro!

scoala doclin

Unitățile de învățământ de pe raza comunei au fost dotate cu centrale termice moderne și panouri solare, grație unui proiect cu fonduri europene, derulat de Primăria Doclin.

La doi ani de la semnarea contractului de finanțare, proiectul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în unitățile de învățământ de pe raza comunei Doclin, precum și în sediul administrativ al Primăriei, a fost finalizat cu succes luna aceasta. Vorbim despre o investiție de 120.000 de euro, derulată de Primăria Doclin, prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Timiș – Torontal – Bârzava.

„Luna aceasta s-au încheiat lucrările la cele trei școli din comună și la primărie. Am pus centrale termice noi, care funcționează atât pe lemne, cât și pe peleți, sisteme de protecție împotriva trăsnetului, adică paratrăsnet, sisteme de iluminat cu LED și panouri solare pentru apă caldă menajeră. Până acum am avut încălzire în toate școlile, nu asta a fost problema. Centralele aveau însă o vechime de peste 10 ani și nu am mai primit pentru ele Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR). Noile centrale nu doar că sunt moderne, însă ne ajută să avem flux continuu de căldură, pentru că în momentul în care rămâne fără lemne, centrala trece automat pe consumul de peleți.”, ne-a declarat Dănuț Oană, primarul comunei Doclin.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

centrale termice

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/