Directorul Casei Corpului Didactic Caraş-Severin, prof. Nicoleta Marcu, a vorbit într-un interviu acordat Express de Banat despre metodele de evaluare și despre examenele naționale, cum sunt acestea percepute și, mai ales, cum îi afectează aceste evaluări pe elevi.
„Latura practică nu este suficient valorificată, nu este accentuată aşa cum ar trebui în şcoală, foarte mult ne limităm în a transmite informaţia, şi nu a forma deprinderi, competenţe, comportament şi atitudini”, explică prof. Nicoleta Marcu.
Despre evaluarea de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vorbește cu ușurință pentru că „am fost direct implicată în perioada în care am fost la catedră. Desigur că ministerul şi Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare – cei care fac subiectele la aceste examene – au avut raţiunile lor atunci când au propus această evaluare, s-a bazat pe un studiu de cercetare, o analiză de nevoi, dar, din punctul nostru de vedere, nu se finalizează cu nimic, este o evaluare şi atât. Bulversează chiar predarea acelei zile! Este punctul de vedere al cadrelor didactice”, spune Nicoleta Marcu.
Despre examenul de Bacalaureat spune că au fost foarte multe schimbări și crede că „nu au făcut bine toate aceste schimbări pentru generaţiile de elevi: în momentul în care ai început clasa a IX-a, tu te aşteptai la o formă de Bacalaureat, dar până tu, elev, ai ajuns în clasa a XII-a, acesta s-a schimbat în mare parte. Instabilitatea aceasta nu a făcut bine şi se vede! Părinţii sunt de aceeaşi părere, elevii nici nu mai spun! Eu personal votez pentru un Bacalaureat diferenţiat. Dacă la finalul clasei a VIII-a acea repartizare computerizată permite unui copil cu media 2 să ajungă la un colegiu tehnic, deci face liceul, câte minuni poate să facă profesorul ca până în clasa a XII-a să îl aducă la nivelul de a promova Bacalaureatul cu nota 6? Este imposibil!”, consideră directorul CCD.
Interviu Express Nicoleta Marcu-director Casa Corpului Didactic
Interviu Express cu Nicoleta Marcu, director Casa Corpului Didactic Caraş-Severin.
Gepostet von Express de Banat am Freitag, 13. April 2018