Elena Udrea, în vizită de lucru în Caraș-Severin. Sărbătorește victoria sutelor de membri pe care i-a câștigat!

Candidatul oficial al PMP la alegerile prezidențiale a anunțat că la finele acestei săptămâni vizitează Reșița. Asta, după ce recent a declarat public faptul că în Banat organizația pe care o conduce a câștigat 500 de membri.

Aceștia ar proveni din rândurile Partidului Forța Civică, după ce la nivel central, ,,forța lui MRU” a ales să facă parte din marea Alianță a Dreptei Unite. De altfel, candidatul PMP la fotoliul de la Cotroceni, Elena Udrea, a anunțat deja la București schimbările care se vehiculează pe scena politică din Caraș-Severin.

,,Pe lângă cei de la PNL, au trecut foarte mulţi de la Forţa Civică, spre exemplu organizaţia de la Caraş-Severin, care a venit cu toată conducerea şi cu 500 de membri”, a spus Elena Udrea pentru RTV.

Trecerea acestora însă este deocamdată doar la nivel declarativ, întrucât până în momentul de față nu s-a semnat nicio adeziune în acest sens.

Prezidențiabila se va întâlni mâine de la ora 12.00 cu simpatizanții PMP la sediul Muzeului Banatului Montan, iar de la ora 13,30 va susține o conferință de presă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/