Ediția cu numărul 40 a Festivalului de creaţie şi interpretare a poeziei în grai „Tata Oancea”, ediție aniversară, se va desfășura în perioada 25 – 26 noiembrie. Gazda evenimentului va fi Casa Orăşenească de Cultură Bocşa.
În ideea valorificării şi stimulării creatorilor şi interpreţilor de poezie dialectală, dar și pentru conservarea și promovarea graiului, se va organiza Festivalul de creaţie şi interpretare a poeziei în grai „Tata Oancea”. Prin această manifestare organizatorii doresc să aducă un omagiu poetului şi omului de cultură Petru E. Oancea (1881-1973), cunoscut sub pseudonimul „Tata Oancea”, unul dintre cei mai de seamă creatori de literatură dialectală, editor şi redactor al revistei „Vasiova” (1929-1947).
Festivalul se desfăşoară pe două secţiuni: CREAŢIE și INTERPRETARE şi pe grupe de vârstă, (preşcolar, ciclul primar, ciclul gimnazial, ciclul liceal şi adulţi).
Ediția aniversară de anul acesta va avea loc în data de 25 noiembrie, pentru secțiunea copii (creație și interpretare), iar pentru adulți (creație și interpretare) în data de 26 noiembrie.
La secţiunea creație pot participa creatori în grai, indiferent de vârstă, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor. Fiecare participant are dreptul să se înscrie cu un număr de cel mult 5 lucrări. Lucrările (dactilografiate sau redactate la computer) vor fi transmise pe adresa: Casa Orăşenească de Cultură Bocşa, str. 1 Decembrie 1918, nr. 43, cod 325300, jud. Caraş-Severin, cu menţiunea „Pentru Festival” în 3 exemplare, până în data de 20 noiembrie. De asemenea, va ataşa şi o fişă de prezentare care trebuie să conţină: numele şi prenumele, data şi locul naşterii, adresa exactă, date de contact (număr de telefon, adresă de e-mail,etc), profesia, secţiunea şi grupa de vârstă la care participă şi acolo unde este cazul cenaclul literar din care fac parte.
La secţiunea interpretare pot participa recitatori de orice vârstă, îmbrăcaţi în costum popular specific subzonei din care provin (condiţie obligatorie pentru intrarea în concurs).
Fiecare unitate de învăţământ (exclusiv cele din oraşul Bocşa) va înscrie în concurs maximum 6 copii, iar fiecare coordonator va avea maximum 2 copii înscrişi. Şcolile de pe raza oraşului Bocşa vor putea înscrie câte 6 copii pentru fiecare ciclu, dar nu mai mult de 20 pentru o unitate de învăţământ.
Recitatorii vor prezenta în concurs o poezie cu durata maximă de 5 minute. Nu se acceptă în concurs poezii cu texte licenţioase şi nici recitarea unei poezii în grup.
Juriul, format din specialişti în folclor, va aprecia evoluţia participanţilor, ţinând cont de următoarele: mimică şi gestică, cursivitate, dicţie, costum popular (în caz de egalitate pentru departajare).
Fiecare unitate de învăţământ va completa tabelele anexate şi fişe de înscriere pentru fiecare participant şi le va transmite prin poştă la adresa: Casa Orăşenească de Cultură Bocşa, str. 1 Decembrie 1918, nr.43, cod 325300, jud. Caraş-Severin, cu menţiunea „Pentru Festival” până în data de 20.11.2016 sau la adresa de e-mail casadeculturabocsa@yahoo.com. tot până în data de 20.11.2016. Se vor acorda premii şi menţiuni la fiecare secţiune în funcţie de bugetul festivalului, iar pentru participarea la festival nu se vor percepe taxe de participare.
Intrarea în concurs se va face în funcţie de vârsta concurenţilor, începând cu preşcolarii, ciclul primar, gimnazial, liceal şi adulţii, ţinând cont, de asemenea, şi de localitatea sau ţara de unde vin concurenţii.
Informaţii suplimentare se pot obţine la Casa Orăşenească de Cultură Bocşa, str. 1 Decembrie 1918, nr.43, tel./fax 0355/566.613 sau la adresa de e-mail casadeculturabocsa@yahoo.com, persoană de contact, Ioan LIUŢ – 0744.838.802.
Festivalul este organizat de Primăria Orașului Bocșa, Consiliul Local și Casa Orășenească de cultură Bocșa, evenimentul fiind sprijinit de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin și Asociația „Pe urmele lui Tata Oancea” Timișoara.
Foto: Arhivă