Astăzi voi face unele consideraţii asupra aplicării legilor în România. Cu siguranţă că aţi luat la cunoştinţă despre nenumărate cazuri în care legea este aplicată cu atât mai strict cu cât împricinatul este mai mic. Amenzi băbuţelor ce vând o legătură de pătrunjel pe stradă, avertisment cel mult celui ce face contrabandă pe stradă. Ani de puşcărie cu executare unei sărmane ce fură o jucărie de ziua copilului, doi ani cu suspendare pentru o fraudă de milioane de euro. Şi exemplele pot continua. Aici au adus partidele politice justiţia din România. În situaţia de a împărţi dreptatea în funcţie de potenţa financiară a acuzatului sau de poziţia sa socială şi de legăturile cu mafia politică.
Aceleaşi partide politice, care ar trebui să fie garantul respectării legilor româneşti, au găsit de cuviinţă chiar în preambulul acestei campanii electorale să încalce şmechereşte tocmai Legea electorală. Este cunoscut că legea a fost amendată fiind interzise banerele şi afişele în locurile publice. Ce au făcut partidele politice? Profitând de faptul că legea se referă strict la perioada campaniei electorale, înainte de debutul acesteia, formaţiunile politice au folosit banere şi tot felul de materiale electorale, sub pretextul „publicităţii politice”. Şi din acest motiv este nevoie de oameni cu un alt fel de a gândi în Parlament. Pentru a adopta legi cât mai clare şi mai greu de a fi ocolite. Dar, parlamentarii fiind majoritar membri de partid, este firesc să înfăptuiască legi în favoarea camarilei de partid.
Că nu le sunt dragi independenţii mi-a fost clar din chiar momentul depunerii listelor de semnături necesare candidaturii mele pentru Camera Deputaţilor. Pe liste erau consemnate adresa (stradă, bloc, număr, apartament), Codul Numeric Personal şi seria şi numărul de buletin fiecărei persoane ce semnase pentru mine. În primă instanţă mi s-a spus că listele nu sunt valabile, deoarece lipseşte oraşul unde domiciliază persoana. Orice om cu logică, lipsit de reaintenţie, era obligat să constate că seria cărţilor de identitate era în dreptul tuturor persoanelor, KS serie acordată judeţului Caraş-Severin. Or, ce relevanţă avea oraşul din moment ce candidatura mea era depusă pentru Caraş-Severin? Nu am cunoştinţă ca vreunui partid să i se fi întâmplat ceva similar. Sau te pomeneşti că în cazul acestora listele depuse erau perfecţiunea întruchipată?
Gândesc altfel şi cu siguranţă voi milita în calitatea mea de parlamentar pentru adoptarea de legi drepte, fără echivoc împreună cu depunerea tuturor diligenţelor pentru pasul următor, aplicarea lor în justiţie imparţial, indiferent de statutul inculpatului, în litera şi spiritul legii. Este timpul să gândim altfel, pentru a trăi altfel.