E oficial! Sunt probleme în modul în care Romsilva taie în Parcul Național Semenic-Cheile Carașului

Senatorul Mihai Goțiu a anunțat public faptul că sunt mai multe nereguli în felul în care Romsilva a administrat Parcul Național Semenic-Cheile Carașului. Acestea au fost confirmate de un raport al Corpului de Control din Ministerul Apelor și Pădurilor.

Senatorul a făcut anul trecut o vizită de documentare în Parcul Național Semenic, după care a susținut o amplă conferință de presă, dezvăluind mai multe nereguli. De fiecare dată însă, atunci când se cerea poziția Direcției Silvice sau a RNP Romsilva, aceștia transmiteau că totul este făcut legal, ba chiar șeful de Ocol Silvic Văliug, Mihai Bona, a făcut o conferință de presă pentru a arăta că exploatările din Parcul Național Semenic-Cheile Carașului sunt legale și conforme cu prevederile interne.

La acea vreme, după ce s-a documentat în teren și a adunat mai multe probe foto și video, Goțiu i-a cerut ministrului Apelor și Pădurilor de atunci, Doina Pană, să trimită Corpul de Control la PN Semenic, ceea ce s-a și întâmplat. Recent, senatorul a dat publicității informațiile din raportul Corpului de Control care relevă mai multe deficiențe în felul în care Romsilva a administrat Parcul Național Semenic.

Fostul ministru Doina Pană îi transmite lui Goțiu că, pentru incendiile din Parcul Național Semenic, au fost deschise dosare penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița. De asemenea, spune că mai multe deficiențe au fost constatate de către Corpul de Control. Printre neregulile identificate se numără probleme în actualizarea amenajamentelor, încălcarea amenajamentelor la punerea în valoare a zonelor afectate de incendiu, s-a depășit cantitatea exploatată față de cea prevăzută în amenajament, s-au depășit termenele de exploatare sau au fost admiși la licitații agenți economici care nu aveau documentația depusă corect. De asemenea, controlul a stabilit că s-au dat lemne prin încredințare directă unor societăți comerciale, deși ar fi trebuit făcută licitație.

„Raportul de control a fost transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție… și RNP Romsilva, în vederea efectuării de cercetări administrative față de persoanele responsabile”, se mai arată în documentul făcut public de Goțiu.

YouTube video

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/