Spitalul Municipal din Lugoj va beneficia de un nou rezervor de oxigen, după ce consumul a crescut cu aproape 4.000 de metri cubi în fiecare lună, iar instalația veche nu mai făcea față cerințelor.
Pandemia de SARS-CoV-2 a solicitat la maximum instalația de oxigen a Spitalului Municipal din Lugoj, consumul fiind crescut mai ales în cadrul compartimentului de Anestezie-Terapie Intensivă. În contextul în care creșterea este de la 6.000 mc la 10.000 mc pe lună, mărirea capacității de producere și transmitere a acestuia către secțiile din spital a devenit o prioritate a noii administrații a municipiului.
Dr. Ionuț Cocoș, noul director al Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj, spune că este un lucru foarte bun, atât din punct de vedere cantitativ, cât și din punctul de vedere al calității oxigenului livrat către ATI și alte secții din spital.
„Este un lucru foarte bun, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ. Vechea stație asigura 12-15 metri cubi de oxigen pe oră, iar cea care este așteptată marți, 22 decembrie, va produce 100 mc de oxigen pe oră. Astfel, vom avea acoperit tot necesarul de oxigen pentru Spitalul Municipal Lugoj. Spuneam de cantitate, dar și de calitate. La acest capitol, calitatea oxigenului este foarte ridicată, cu un grad de puritate situat la 99,5%. Este un coeficient considerat foarte bun, pe plan internațional. Vechea instalație asigura o puritate de 93%.”, ne-a declarat medicul Ionuț Cocoș, directorul SML.
Odată instalat, noul rezervor va rezolva una dintre cele mai importante probleme ale spitalului. Edilul-șef Claudiu Buciu atrăgea încă din vară atenția că instalația de oxigen a spitalului face față cu greu numărului mare de pacienți.