E greu ca un ministru din Guvernul Orban să refuze o întâlnire cu Ion Mocioalcă!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Secretarul general Pro România exclude aproape total varianta unei candidaturi pentru Consiliul Județean Caraș-Severin, fiind aproape sigură în schimb intrarea în cursa pentru un nou mandat de parlamentar.

„Azi vorbim avem mai multe necunoscute. Noi nu știm cum se alege președintele Consiliului Județean. Dacă rămâne să se candideze uninominal poate ar fi interesantă o bătălie Marcel Vela – Ion Mocioalcă, spre deliciul presei și din care să câștige și cărășenii. Poate ar fi interesantă. Nu spun că o să candidez. Ar fi și o întoarcere în viața publică locală care simt așa că e ușor anevoioasă. Eu cred că în momentul de față pot ajuta mai bine județul de la București. În cei 19 ani pe care i-am petrecut în Parlamentul României trebuie să nu uităm că s-au făcut o serie de conexiuni, aproape un păienjeniș de relații. E greu ca un ministru de acum din PNL să refuze o întâlnire cu mine. Poate nu în următoarele ore, dar în săptămâna următoare dacă îl sun să stabilim o întâlnire cred că e interesat să se vadă cu mine. Sigur că subiectele nu sunt personale, eu nu mă duc acolo să cer nimic pentru mine, mă duc să vorbesc despre problemele pe care le are Caraș-Severinul și pe care o bună bucată de vreme le-am făcut cunoscute”, a declarat Ion Mocioalcă pentru expressdebanat.ro. 

1000x100 (4)

Dacă alegerile locale vor fi odată cu cele parlamentare, deputatul aflat deja la al cincilea meandat spune că în mod cert va opta pentru Parlamentul României. „Eu cred în acest proiect Pro România, mai cred și în unitatea Stângii. Dacă este vot pe liste, voi încerca la Pro România să am o listă extrem de consistentă, de oameni apreciați, necontroversați, oameni credibili, și care să fie agreată de alegătorii din Caraș-Severin. Va avea mai puțină importantă dacă sunt eu pe listă sau nu sunt eu pe listă, însă dacă este vot pe listă sau vot uninominal la Consiliul Județean, odată cu votul la parlamentare, cu alegerile anticipate, eu voi candida la un nou mandat de parlamentar”, a mai precizat Mocioalcă. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/