„E cea mai mare performanță din cariera mea! Încă mi se pare prea frumos ca să fie adevărat!”

Reșițeanca Alina Vuc a realizat o performanță extraordinară în această săptămână, la Campionatul European de lupte pentru seniori de la Riga, din Letonia. Alina Vuc a intrat în posesia medaliei de argint la categoria 48 kg, după un parcurs bun până în finala cu puternica azeră Marya Stadnyk.

Pentru una dintre cele mai valoroase sportive pe care le-a dat Reșița a fost prima medalie la un Campionat European de senioare. O performanță pentru care Alina Vuc s-a pregătit intens, fiind îndreptățită să spere la o prezență pe podiumul european. La scurt timp după obținerea „argintului”, vicecampioana europeană a dialogat cu redactorii Express de Banat despre evoluția sa de la Riga: „Primul meci a fost cel mai greu, cel cu sportiva din Belarus, pe care l-am câștigat în ultimele cinci secunde. Eram condusă cu două puncte și cu cinci secunde înainte de final am făcut o acțiune de patru puncte și am câștigat. În sferturi, cu finlandeza, am câștigat la tuș în repriza a doua, iar în semifinale, cu sportiva din Spania, am câștigat la tuș în prima repriza. Însă meciul din finală nu a fost deloc unul bun pentru mine. Am pierdut la superioritate tehnică în prima repriză.”

Fostei luptătoare de la Clubul Sportiv Municipal Reșița încă nu-i vine să creadă că a realizat această performanță, vicecampioană de senioare. „Este cel mai bun rezultat pe care l-am obținut în cariera mea. Este prima medalie la seniori și încă nu realizez ce înseamnă această medalie pentru mine”, ne-a declarat Alina Vuc.

CITEȘTE ȘI: PERFORMANȚĂ! Reșițeanca Alina Vuc este vicecampioană europeană de senioare! Doar numărul 1 mondial i-a făcut față!

Talentata sportivă îi este recunoscătoare antrenorului Nicolae Constantin, cel care a pregătit-o o bună perioadă la Clubul Sportiv Municipal Reșița. „Primului meu antrenor îi mulțumesc pentru tot ceea ce sunt acum și pentru unde sunt acum. Fără el nu aș fi reușit să ajung atât de departe”, sunt cuvintele sincere ale Alinei Vuc, care va lupta în acest an pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Primul turneu va fi pe 15 aprilie, la Zrenjanin. „Fizic sunt pregătită și sper din tot sufletul să am o zi bună. Pentru că asta contează cel mai mult. Și atunci, cu siguranță o să vină și calificarea”, a spus, cu optimism, vicecampioana europeană.

Pentru a obține biletele pentru competiția supremă din vară, Alina Vuc, sportivă legitimată la Steaua București, trebuie să prindă finala categoriei sale de greutate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/