Confruntare între bănățenii făloși și oltenii aprigi, astăzi, la polivalenta din Caransebeș

Bănățeni contra olteni s-ar putea numi partida de volei de astăzi dintre AS Volei Club Caransebeș și SCMU Craiova.

Cum gugulanii și-au format un renume din a câștiga meciurile de acasă, antrenorul Valentin Pereu speră ca echipa să ofere un joc frumos publicului, însă este conștient de valoarea oltenilor aflați pe primul loc în clasament, cu 48 de puncte.

„Vreau să jucăm așa cum o facem la un antrenament bun. Valoric, Craiova este peste noi, dar mingea este rotundă și așa cum am reușit victoria în fața echipei din Galați în tur, de ce nu… să putem spera la un joc bun, ajutați și de suporterii care sunt foarte inimoși aici în Caransebeș. Presiunea este în primul rând pe Craiova, pentru că trebuie să-și păstreze prima poziție, iar noi nu mai putem pierde locul V”, ne-a declarat Valentin Pereu, antrenorul lotului caransebeșean.

Căpitanul Andrei Laza și compania așteaptă suporterii astăzi, de la ora 18.00, la sala Polivalentă Victoria, pentru a-i susține în confruntarea cu SCMU Craiova.

În clasamentul Diviziei A 1 masculin locurile fruntașe sunt ocupate, la diferență foarte mică de puncte, de Craiova 48, Zalău 45, Baia Mare 44 și Galați 41, iar aceste ultime trei etape sunt deosebit de importante mai ales pentru Craiova și Baia Mare, pentru a-și consolida pozițiile, în vederea disputării meciurilor din play-off-ul nr 1.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/