În timp ce majoritatea candidaților pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie nu se mai opresc din a promite electoratului lucruri fără niciun fel de substanță, Adrian Dacica, propunerea PNL Caraș-Severin pentru Camera Deputaților, a ales să rămână același om al cuvintelor puține, dar sincere, al cuvintelor în care crede cu adevărat, preferând, ca și în cariera sa în sport, să lase faptele și performanțele să vorbească pentru el!
Adrian Dacica, antrenor emerit de lupte și viceprimar al Reșiței, n-a căutat nici măcar acum, în ultimele zile de campanie electorală, să vină în fața cărășenilor, pe care i-a făcut de atâtea și atâtea ori mândri urcând tricolorul pe cel mai importante podiumuri ale lumii, cu promisiuni deșarte. N-a promis niciodată că va tripla salariile și pensiile a doua zi ce va ajunge în Parlament, nu o face nici acum. „Nu mi-am propus să promit ceea ce cred că este deasupra puterilor mele. Nu doresc să folosesc promisiunea ca să ating vreun scop, altul decât binele românilor și implicit al bănățenilor de munte. Munca de ani și rezultatele mă pot recomanda ca un luptător și pe salteaua din sala de sport, dar și ca unul ce n-am fost învins de sistem. Am ascultat cetățenii și mi-a fost greu să scuz greutățile anilor trecuți, ani în care parlamentarii aleși de dumneavoastră au lăsat promisiunile să moară odată cu speranța. Au fost clipe în care nerealizările guvernelor de stânga au fost aruncate către o opoziție fără puterea schimbărilor. Chiar și la nivel local suntem în situația în care nerealizările ultimilor opt ani sunt atribuite nu administrațiilor de stânga și parlamentarilor lor, ci dreptei și reprezentanților ei”, a declarat Adrian Dacica.
Adept al fair-play-ului și eleganței politice, Dacica crede că locul parlamentarilor este între legi și strada care i-a ales. Și asta nu doar o dată la patru ani! ”Eu nu promit cifre, dar promit schimbarea în bine. Promit să învățăm pentru Caraș-Severin să facem ce fac Timișul, Aradul, Bihorul, Clujul. Eu pot să lupt cu minciuna social-democrată!”, a mai spus candidatul PNL pentru Camera Deputaților.