După relaxarea măsurilor legate de pandemie, vremea rea pune piedici turismului din Clisura Dunării

La aproape trei săptămâni de când autoritățile au permis redeschiderea unităților de cazare pentru a sprijini cumva redresarea situației pe segmentul turistic, administratorii pensiunilor/hotelurilor sunt nevoiți să treacă peste încă un hop. De data aceasta, unul care nu ține de legile omenești: starea vremii.

Jumătățile de măsură funcționează și nu prea în privința repunerii pe picioare a businessurilor din domeniul turistic. Cu restaurantele încă închise, cu activitatea de agrement pusă pe stand-by, operatorii economici speră ca măcar starea vremii să se-mbunătățească, asta pentru a putea bifa câteva luni de sezon din cele aproape două pierdute. Este și cazul comunei Coronini.

Deși a dat de înțeles că telefoanele unităților de cazare au început să sune, oamenii dorindu-și să petreacă câteva zile în natură, departe de grijile și aglomerația urbană, primarul din Coronini, Ilie Boboescu, speră ca lucrurile să nu capete o altă turnură, date fiind zilele ploioase din ultima vreme:

„De când s-a relaxat puțin situația pe acest segment, oamenii au început să sune pentru rezervări. Vor să iasă, așteaptă căldura. Vedeți dumneavoastră, după pandemie, mai vine și vreme urâtă. Dar ce să facem? Asta numai ține de noi”.

Chiar și în aceste condiții, există persoane care vor să profite de faptul că nu mai au nevoie de declarația pe propria răspundere pentru a ieși din localitate, timișorenii fiind cei care se vor putea bucura de un răsărit de soare la malul Dunării în acest weekend.

„Pentru acest weekend avem deja câteva rezervări. E drept, nu exagerat de multe, dar importante pentru partea turistică și economică a comunei. Așteptăm oaspeți din Timișoara. Sperăm să putem deschide curând și restaurantele pentru ca cei care ne vor călca pragul să poată beneficia de un pachet complex de servicii”, a mai adăugat edilul-șef Boboescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/