După o viață petrecută-n beznă, lumina ajunge și la familiile din satele izolate ale Cornerevei!

Printr-un proiect finanțat de către Administrația Fondului pentru Mediu, în peste 60 de gospodării din comuna Cornereva se montează sisteme fotovoltaice. Investiția se ridică la 1,5 milioane de lei.

Cei 180 de locuitori din cătunele Poiana Lungă, Dobraia, Prisăcina, Cracul Teiului, Cracul Mare, Ineleț, Scărișoara și Țațu, opt din cele 40 de sate ale comunei Cornereva, primesc o șansă la civilizație. După ce o viață întreagă au învățat să se descurce doar la lumina lumânării, oamenii de aici se vor putea bucura în curând de energia electrică produsă cu ajutorul panourilor fotovoltaice, grație unui proiect derulat de Primăria Cornereva, prin Administrația Fondului pentru Mediu. Valoarea investiției se ridică la 1,5 milioane de lei.

„Ne aflăm în fază finală cu acest proiect. Echipamentele au venit încă de la finalul anului trecut, iar firma care a câștigat licitația s-a și apucat de treabă, în ciuda condițiilor meteo nefavorabile. Este o chestiune de zile până când oamenii vor finaliza montarea tuturor panourilor, și, după cum am văzut că se mișcă echipa în teren, săptămâna aceasta ar trebui să fie totul gata, iar oamenii de acolo să aibă lumină. Este un lucru extraordinar, care nu poate decât să ne bucure, o premieră pentru acești oameni, care vor avea condiții mult mai bune de trai. În total, în aceste sate izolate avem 200 de gospodării, însă numai 63 dintre ele mai sunt locuite.”, ne-a spus primarul comunei Cornereva, Nicolae Novăcescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/