Directorul Poliției Locale Timișoara, ales de o comisie condusă de șeful de la Starea Civilă

La nivelul Primăriei Timișoara se fac pregătiri pentru organizarea concursului în vederea ocupării postului de șef al Poliției Locale, funcție ocupată interimar în ultimii opt ani. Recent, s-a decis ca președinte al comisiei de concurs să fie șeful de la Starea Civilă.

După opt ani de interimat, noua conducere a Primăriei Timișoara a decis să scoată la concurs postul de director executiv al Poliției Locale. Astfel, candidații mai au timp până la sfârșitul lunii să se înscrie în competiție. Între timp, la nivelul Primăriei Timișoara a fost aleasă comisia de concurs.

Dintr-o dispoziție a primarului Dominic Fritz aflăm că președinte al acesteia este șeful de la Direcția de Evidență a Persoanelor, Radu Bogdan Sperneac, iar membrii sunt Gabriel Almăjan, arhitectul-șef al Primăriei Timișoara, Magdalena Nicoară, director de Dezvoltare, Monica Pfeiffer și Călin Fiat.

De asemenea, a fost stabilită și componența comisiei de soluționare a contestațiilor, care va fi condusă de Caius Șuli, secretarul Primăriei Timișoara, iar membrii acesteia sunt Simona Drăgoi, fost secretar general, Mihai Boncea, director de Patrimoniu, Claudiu Andraș și Cristian Mircea Florescu.

Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, candidații pentru șefia Poliției Locale trebuie să aibă studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în una din specializările: științe juridice, științe administrative, științe militare, informații și ordine publică, știința sportului și educației fizice, științe economice. De asemenea, aceștia trebuie să aibă studii universitare de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diplomă echivalentă.

Totodată, candidații mai trebuie să posede cunoștințe de operare pe calculator MsOffice – nivel mediu, să cunoască una din limbile engleză/franceză/germană (citit, scris, vorbit) – nivel mediu și să aibă o vechime în specialitatea studiilor de minimum șapte ani.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Dosarele de concurs pot fi depuse până la data de 31 ianuarie, la sediul Primăriei Timișoara, situat pe B-dul C. D. Loga, nr. 1, parter, camera 8.

Candidații care vor trece de selecția dosarelor vor susține testarea competențelor lingvistice de comunicare în limbi străine pe data de 10 februarie, de la ora 09.00, și proba de testare a competențelor în domeniul tehnologiei și informației IT în data de 10 februarie, de la ora 11.00. Proba scrisă va avea loc pe data de 14 februarie, de la ora 10.00”, a informat Primăria Timișoara.

Mai multe informații despre concurs sunt disponibile AICI!

 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/