După o viață dedicată condeiului, ardeleanul adoptat de bănățeni, Marcu Mihail Deleanu, a primit titlul de cetățean de onoare al județului Caraș-Severin!

marcu mihail deleanu

Festivitatea de conferire a titlului a avut loc astăzi în sala Palatului Administrativ din Reșița, la eveniment fiind prezenți oameni de cultură, iubitori ai condeiului și reprezentanți ai mediului academic, foști colegi ai profesorului Marcu Mihail Deleanu.

La propunerea Cenaclului literar „Semenicul”, consilierii județeni au aprobat în ședința de la sfârșitul lunii mai proiectul de hotărâre privind decernarea titlului de „Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin” prozatorului, lingvistului, folcloristului și traducătorului Marcu Mihail Deleanu, în vârstă de 82 de ani.

Născut în comuna Albești, județul Mureș, Marcu Mihail Deleanu a absolvit cursurile Facultății de Filologie a Universității din Timișoara în anul 1963, iar 14 ani mai târziu devine doctor în științe filologice. A fost cercetător la Baza de Cercetări din Timișoara a Academiei Române, director al Casei Orășenești de Cultură Reșița (1965–1968), vicepreședinte al Comitetului de Cultură și Artă Caraș-Severin (1968–1979), și conferențiar la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, începând cu anul 2002. Și-a dedicat întreaga viață condeiului, publicând aproape 40 de cărți, și având apariții în mai multe publicații literare.

public

Conferirea titlului a avut loc astăzi, într-un cadru festiv, în sala Palatului Administrativ din Reșița, diploma fiindu-i înmânată omului de cultură Marcu Mihail Deleanu de către președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca.

Iată că astăzi, 14 iunie 2022, un maramureșean aflat la conducerea județului Caraș-Severin are prilejul să-i acorde, aici în Banatul de munte, diploma de cetățean de onoare unui ardelean, profesorului Marcu Mihail Deleanu. De fapt, și eu și dânsul suntem bănățeni prin adopție, încercând și continuând să onorăm prin faptele noastre calitatea de locuitori ai acestor meleaguri. Îl felicit pe aceasta cale pe domnul Deleanu, cu speranța că vom colabora și de acum înainte pentru afirmarea cultural – artistică a județului Caraș-Severin, la nivel național și chiar internațional.”, a spus Dunca.

De altfel, președintele CJ a venit cu propunerea ca, pe viitor, să se organizeze o întâlnire a tuturor cetățenilor de onoare și care, cu acest prilej, să-și pună toată priceperea pentru elaborarea unui proiect de dezvoltare culturală a județului. „În Banatul de munte știm că stăm pe un bagaj mare de cultură, de istorie, iar lucrurile acestea toate trebuie evidențiate și puse în valoare. De asemenea, mă gândesc, spre exemplu, că ar putea avea loc o întâlnire anuală a cetățenilor de onoare care, cu acest prilej, ar putea să elaboreze propuneri pentru un proiect cultural al județului Caraș-Severin”, a mai spus Romeo Dunca.

gheorge jurma

Despre persoana și personalitatea sărbătoritului au vorbit criticul literar Gheorghe Jurma, Erwin Josef Țigla, președintele Forumului Democratic al Germanilor din Caraș-Severin, poetul Nicolae Preda de la Marga și artistul Ștefan Isac de la Caransebeș.

„Principalul argument pentru acordarea unui titlul de cetățean de onoare al județului, cred eu, este să fi făcut prin fapte onoare acestui spațiu, iar Marcu Mihail Deleanu a făcut, deopotrivă, prin cărțile pe care în timp le-a publicat, aproape 40 la număr, cât și printr-o seamă de fapte culturale, începând cu momentul când a fost director la Casa Orășenească de Cultură din Reșița, instituție de care nu mai știm nimic la ora aceasta, sau mai târziu vicepreședinte la Comitetul Județean de Cultură. Astăzi, activitatea culturală nu s-a oprit! Ba din contră, a propus o inițiativă privată cu totul specială: «Nopțile de Sânziene de la Marga», locul în care acum se așază, ca pentru a cunoaște mai bine Banatul profund. «Nopțile de Sânziene de la Marga», fiind o întâlnire a celor care vor să se ocupe de tradiție, de literatură, de sărbătorile noastre populare.”, a declarat criticul literar Gheorghe Jurma.

La final, Marcu Mihail Deleanu a mulțumit tuturor pentru prezență, precum și consilierilor județeni care au aprobat solicitarea venită din partea oamenilor de cultură cărășeni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/