După Luminiţa Jivan, „PSD Caraş-Severin a plecat cu stângul”

La mai bine de trei luni de când deputatul Luminița Jivan a renunțat la funcția de lider al social-democraților cărășeni, organizația județeană PSD seamănă tot mai mult cu o barcă în derivă al cărei cârmaci nu reușește să o stabilizeze. În aceste condiții, câștigarea următoarelor alegeri se poate materializa doar printr-o minune, PSD Caraș-Severin pășind în următoarea luptă electorală cu stângul – este de părere unul din președinții filialelor locale social-democrate din județ.

Chiar dacă a preluat mandatul de președinte interimar al PSD Caraș-Severin în condiții speciale, în plină pandemie de coronavitrus, când întâlnirile de grup au fost interzise, de la Silviu Hurduzeu unii social-democrați așteptau mai mult.

„De trei luni, nu am văzut nicio activitate. Care activitate? Nu se face nimic pentru partid. Noua conducere are doar președinte interimar, restul sunt doar membri. Eu cunosc așa-zisul Birou al Organizației Județene, dar cei mai mulți primari, președinți de organizații sau membri ai fostului BPJ nu știu cine se află astăzi la «conducerea» organizației județene. Toți știu că Silviu Hurduzeu este interimar, atât! Așa că… Nu-i nimic de comentat, apreciat sau criticat. Eu nu aștept ca noua conducere să facă minuni, dar vă pot spune că a plecat cu stângul”, a explicat președintele Organizației PSD Moldova Nouă, Nelu Zaberca.

Zaberca este unul dintre apropiații Luminiței Jivan, acesta preluând șefia organizației de la malul Dunării tocmai în perioada în care deputatul conducea partidul în Caraș-Severin. Ieșirea lui Zaberca este primul semnal lansat public că între social-democrații cărășeni încă există multe lucruri de rezolvat. De aici și comentariile legate de migrarea unui important grup către PNL!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/