După ediția reușită din 2022, Balkan Festival ia pauză în acest an!

lepa brena 5

Mult așteptatul festival de la Berzasca, care anul trecut a adunat în Clisura Dunării un număr însemnat de participanți și artiști de primă mână, printre care și celebra Lepa Brena, nu se va mai organiza în această vară. Vezi motivele organizatorilor.

Lepa Brena a făcut furori în 2022 pe scena festivalului de la Berzasca. Pentru anul acesta, organizatorii anunțau nume la fel de răsunătoare ca cel al celebrei artiste. Se vorbea despre  „trubadurul Balcanilor”, cunoscutul artist Goran Bregović, sau frumoasa Ceca, una dintre cele mai populare cântărețe pop-folk din Serbia și Balcani. Însă niciunul dintre cei doi artiști nu va fi prezent anul acesta la Berzasca, pe scena Balkan Festival, și asta pentru că evenimentul ia pauză în această vară, cu promisiunea organizatorilor că va reveni în calendarul evenimentelor de acest gen în 2024.

„Ediția de anul trecut a fost o experiență frumoasă, dar care ne-a dat de gândit. Este nevoie de mai multă implicare, ne trebuie mai mulți parteneri, așa că anul acesta nu îl vom organiza. Ca să facem ca festivalul să-și atingă obiectivul ne trebuie o mai bună organizare anul viitor. El, din afară, a fost foarte bine, dar organizatoric vorbind e nevoie de mai mult, în ideea că trebuie făcute activități și pe timpul zilei, nu numai concerte pe seară. Așa cum am intrat în legătură și cu președintele Fundației Gastronomice Balcanice, ne dorim să facem ceva și pe această zonă, adică activitatea să fie cât mai diversificată, nu numai pe partea de muzică. Omul când vine la Berzasca trebuie să stea toată ziua pe eveniment. Un festival se traduce ca fiind o activitate complexă, nu numai concert. Noi anul trecut ne-am concentrat pe partea de concerte, dar trebuie să umplem ziua, astfel se justifică și costurile și se pot amortiza și costurile concertelor în sine.”, a declarat pentru expressdebanat.ro, primarul comunei Berzasca, Nicolae Petru Furdui.

FOTO: ARHIVĂ BALKAN FESTIVAL 2022

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/