După doi ani, din nou pe scenă! Corul „Ion Vidu”, concert-spectacol cu prilejul sărbătorii Crăciunului

corul ion vidu 6a

După o pauză de doi ani, Casa de Cultură a Municipiului Lugoj organizează din nou un concert-spectacol de Crăciun, oferit publicului lugojean cu prilejul sărbătorii Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos și Zilei Lugojului.

Anul acesta, în cadrul concertului prezentat de Corul „Ion Vidu”, dirijat de Alexandru Șuca, vor urca pe scenă și actori ai Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu”, care vor prezenta momente deosebite din lirica unor autori români, aducând astfel în fața celor prezenți o caldă „Poveste de Crăciun” cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Deosebitul eveniment artistic va fi găzduit de sala de spectacole a Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” marți, 20 decembrie, de la ora 19.00, unde, într-o atmosferă deosebită, vor fi oferite  tuturor celor prezenți cântece și colinde românești de Crăciun, compoziții ale cunoscuților compozitori Gheorghe Cucu, Alexandru Podoleanu, Ioan D. Chirescu, Ion Costescu, Dumitru Georgescu-Kiriac, Remus Georgescu, Achim Stoia, Stelian Olariu, Anton Pann, Alexandru Pașcanu, Sabin Drăgoi,Timotei Popovici, Valentin Teodorian, Nicolae Lungu, Francisc Hubic, Gheorghe Budiș și Emil Monția.

Soliștii concertului vor fi sopranele Sorina Neacșu și Adriana Pătru și baritonii Bogdan Sărăcin, Samuel Constantin și Andrei Sărăcuți. Vor interpreta actorii Ileana Nemecsek-Căprariu, Lăcrămioara Bercean, Maria Rogobete, Loredana Lupescu și Maria Voronca. Regia și scenografia spectacolului: Maria Voronca.

Intrarea la eveniment se face pe bază de invitații, care se pot obține de la Casieria Teatrului Municipal. Informații la tel. 0751 167 181.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/