Șeful administrației publice județene nu găsește nici el prea multe soluții pentru Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Lupac, deși îl făcuse praf pe fostul președinte, Silviu Hurduzeu, tocmai din acest motiv!
Romeo Dunca s-a dus de mai multe ori în Dealul Lupacului pentru a înțelege cum e posibil ca un deponeu ecologic de zeci de milioane de euro să funcționeze în realitate ca o groapă de gunoi dintre cele pe care le întâlneam la ieșirile din orașe. De fiecare dată s-a luat cu mâinile de cap. „Va funcționa eficient doar dacă îl regândim. O să-l retehnologizăm. E un fiasco, o catastrofă! Acolo s-au investit eficient puțini din banii avuți la dispoziție, s-au batjocorit sume și s-au acoperit prin hârtii tot felul de porcării!”, a spus președintele Consiliului Județean Caraș-Severin pentru expressdebanat.ro.
Că s-a lucrat prost s-a văzut cu ochiul liber. A certificat-o însă și instanța de judecată. Încă din mandatul lui Silviu Hurduzeu, constructorul de la Lupac a fost acționat în instanță. „Avem un proces câștigat prin lupta juriștilor din Consiliul Județean, undeva la 9 milioane de lei trebuie să ne plătească constructorul. Din acești bani, cu siguranță, putem să reparăm mult. Firma este sovabilă, puternică și cred că îi vom recupera și o să putem să retehnologizăm. Am prefera să găsim și un alt operator acolo. Ar trebui și o upgradare făcută, deoarece cantitățile trecute în proiectul inițial nu corespund”, a mai dezvăluit Romeo Dunca.