După 40 de ani! Lucrări de consolidare a malurilor râului Timiş, în centrul Lugojului

Consolidarea malurilor râului Timiș se realizează, în aceste zile, în zona din apropierea Podului de Beton. Costul investiției este de 1.213.950 lei.

Banii sunt de la bugetul de stat, prin Hotărârea de Guvern 441 din 25 iunie 2019, dată în urma lucrărilor calamitate din mai iunie. „Refacerea apărării malului Timiş este, la Lugoj, în lungime totală de 600 m. Dintre aceştia, pe malul stâng sunt prevăzuţi 470 m, din care 320 deja finalizaţi cu dale de tip fagure şi 150 metri liniari sunt pentru refacere pereu de piatră. Pe malul drept, sunt 130 ml refacere din care 53 ml va fi şi refacerea parapetului de beton.”, spune Titu Bojin, directorul Administraţiei Bazinale a Apelor Banat (ABAB). Conform responsabililor ABAB, lucrările de consolidare a malurilor Timişului trebuie finalizate la sfârşitul lui noiembrie.

Lovit de inundații

Îndiguirea cursului Timișului, pe raza urbană a Lugojului, a fost mereu la ordinea zilei.

Lugojenii mai vechi își amintesc catastrofalele inundații din mai-iunie 1970. Apa a ajuns până în faţa Casei de Cultură şi pe str. Romanilor, unde pe vremea aceea era un lan de porumb. Sala de lupte era inundată, la fel şi serele CFR-ului, Pohalma, Balta Lată, cartierul Buchini, Traian Vuia. De pe strada Ion Vidu, apa ajunsese până în faţă la vechea Prefectură. Beciurile caselor de pe malul Timişului au fost complet inundate, la fel şi locuinţele de la demisol. Între Sâlha şi Coşteiu apa era de trei sfert de metru pe şosea şi nu se putea circula. Podul de Fier era doar cu 30 cm peste nivelul apei. Autorităţile au decretat starea de necesitate, oraşul a stat cam două săptămâni sub apă.

Deși în anul 1975 România se confrunta cu inundaţii la fel de grave ca cele din 1970, Lugojul a avut de astă dată mult mai puţin de suferit. Între 1970 şi 1975, malurile râului au fost îndiguite cu un taluz solid de piatră, iar pagubele au fost mult mai mici.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Alte lucrări s-au făcut în anii ’80, când taluzul a fost supraînălțat cu un brâu din beton armat realizat dintr-un beton impermeabil.

Inundații postdecembriste

Repararea digurilor a revenit în actualitate la inundaţiile din 2000 și 2005, când apele au fost la un metru şi jumătate peste nivelul Staţiei de Epurare de la Jabăr şi au acoperit integral ferma pomicolă de la Pohalma, Insula Cotu Mic, dar au ieșit și la vechea Baie Comunală, din nou lângă Casa de Cultură a Sindicatelor. Malurile au fost îndreptate, iar o insulă rezultată din acumularea de aluviuni a fost înlăturată. Din păcate, aceste lucrări au făcut ca apa să lovească cu viteză crescută pilonii Podului de Beton.

În fine, un element esențial ar fi curățirea albiei Timișului. În special în zona Podului de Beton, în apă au rămas traverse masive, în formă de I, de la vechiul pod. În timp, acestea s-au înfipt adânc în albie. Dragarea fundului apei ar trebui să meargă în paralel cu lucrările de consolidare a malurilor.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/