După 40 de ani, la Clinica ORL din Timișoara se vede cu ochiul liber cum urcă și coboară liftul!

untitled design set 970x90 px

Clinica ORL din Timișoara a fost reabilitată cu bani de la bugetul local. În urma lucrărilor s-a rezolvat și cea mai mare problemă cu care se confruntau atât cadrele medicale, cât și pacienții.

Parte a Spitalului Municipal din Timișoara, Clinica Oto-Rino-Laringologie are patru etaje, iar medicii, bolnavii și aparținătorii erau nevoiți să folosească scările de mai multe ori pe zi. Odată cu finalizarea lucrărilor a fost rezolvată și această problemă, veche de 40 de ani. În vederea asigurării circulaţiilor verticale, s-a montat un ascensor cu cabină de dimensiuni 1.10 x 2.10 şi deschidere opusă ce va deservi toate nivelele exceptând demisolul”, au transmis reprezentanții firmei care s-a ocupat de lucrări. 

De asemenea, a fost reabilitată fațada stradală a clădirii și, fiind vorba despre un imobil cu valoare istorică, au fost respectate toate normele prevăzute de lege. „Concomitent s-au executat intervenţiile uzuale de reabilitare şi reparaţii la tencuielile de faţadă, lucrări exterioare la nivelul soclului, lucrări de tratarea a umidităţii, tâmplării la ferestre şi la uşi, grilajele ornamentale, învelitoare. Au fost realizate intervenţii adiacente la nivelul holurilor şi palierelor de nivel”, au mai transmis reprezentanții firmei. 

publicitate ziar expresb 1000x100

Valoarea investiţiei este de peste 1.8 milioane de lei cu TVA.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/