„Dunca o ia iar pe arătură!”

crina si dunca

Acuzat de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin că face presiuni mediatice pentru a-și rezolva afacerile personale și jignit că are o gândire limitată, consilierul județean Ioan Crina scoate actele pe masă care să demonstreze că Romeo Dunca habar n-are ce vorbește!

Social-democratul Crina îl face praf aproape în fiecare ședință a Consiliului Județean pe președintele Dunca. Și asta în primul rând pentru că înțelege cum funcționează administrația publică, spre deosebire de șeful CJ, care de multe ori se uită în stânga și-n dreapta pentru a-l scoate cineva din încurcătura. Așa s-a întâmplat și atunci când s-a adus în discuție creșterea cheltuielilor cu salariile, subiect la care Romeo Dunca a fost prins pe picior greșit. După ce i s-a explicat că nu în urma managementului său a apărut un milion de euro în plus la salarii, președintele CJ a prins curaj și a vrut să-l pună la punct pe Ioan Crina. A explicat că toate problemele ridicate de consilierul județean PSD sunt legate, de fapt, de afacerile acestuia, de banii pe care riscă să nu-i mai încaseze ca urmare a unor lucrări de proastă calitate.

Nimic mai fals, spune Ioan Crina. „Așa se întâmplă și în ședințele de Consiliu Județean, eu îl întreb de una și el răspunde altceva. Fiindcă nu are cum să mă contrazică la ce am spus că se întâmplă în Consiliul Județean, acum vrea să distragă atenția și se leagă de lucrările executate de firma mea. Ca de obicei și aici este prost informat! Canalizarea de la Moniom nu am făcut-o noi și, după știința mea, nu este terminată. Rețeaua de apă de la Moniom, Secu și Cuptoare a fost executată de noi și spre disperarea lui este recepționată și plătită în totalitate. Într-adevăr, au fost multe piedici puse de către unii la aceste lucrări, dar până la urmă le-am dus la bun sfârșit. Așa că, încă o dată, Dunca își dă pe față adevărata «valoare» și dovedește că este «foarte prost» informat!”, a replicat pesedistul.

CITEȘTE ȘI:

Romeo Dunca: „Nu vă luați după Crina! Modul acestuia de gândire e limitat!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/