Dunca: Luminița Jivan se întoarce în Consiliul Județean Caraș-Severin! A promis 100 de milioane de euro!

Noul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin nu ține cont de ADN-ul politic sau de suspiciunile cu iz penal, ci contabilizează sumele atrase în județ pentru investiții, astfel că fosta șefă PSD, Luminița Jivan, intră în echipa lui Romeo Dunca!

Despre rolul foarte important pe care Luminița Jivan l-a avut în victoria lui Romeo Dunca s-a comentat mult, iar acum pare să vină și confirmarea. Parlamentarul, a anunțat chiar președintele CJ, se va întoarce în Palatul Administrativ, urmând să continue demersurile pentru atragerea celor 100 de milioane de euro pe care le-a promis cândva.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Știm că cine muncește greșește și e normal și obligatoriu să răspunzi și să plătești pentru greșeala ta, dar până ce se întâmplă asta, viața merge înainte. Doamna Luminița Jivan e din PSD și are de dat socoteală. Știm toți că acest lucru se întâmplă. Dar până atunci va munci tot la fonduri, acolo unde în doi ani a adus mulți bani de la București. O parte din ei poate că au fost risipiți de sistemul toxic din județ condus tot de PSD. A promis că va aduce 100 milioane în județ. Noi vom avea mai bine grijă de bani și devine important să accesam cât mai mulți. Pe toate canalele posibile. Așadar, se va alătura echipei noastre, cu atât mai mult cu cât postul câștigat prin concurs există încă”, a precizat Romeo Dunca.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/