Dunca îi acuză pe Hurduzeu, Popovici și Nedelcea de dezinteres, hoție și incompetență!

Noul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin susține că mulți dintre angajații administrației județene s-au lăfăit în bani în timp ce Spitalul Județean de Urgență Reșița, aflat în subordine, are datorii de 20 de milioane de lei!

Romeo Dunca a vorbit despre hoție și incompetență pe tot parcursul campaniei electorale, chiar și situații în care era clar că nu e cazul. Odată instalat în funcție, acesta vine cu acuzații și mai grave, dar acum susține că a găsit și probe care să-i justifice afirmațiile. „Mă minunez de ce descopăr și, ca primă reacție, încep să râd. Apoi mă uit lung în birou și înțeleg că noi suntem cei care trebuie să reparăm acest dezastru. Dacă în campanie am fost moderat la acuzații din lipsă de dovezi substanțiale, acum mă îngrozesc să văd cât dezinteres, hoție și incompetență au fost puse în actul de conducere de fostul șef și de cei doi vicepreședinți. Pentru că ei sunt direct răspunzători de modul în care întregul corp administrativ a funcționat!”, a anunțat președintele Dunca.

Doar corpul administrativ al Consiliului Județean Caraș-Severin ar fi avut un fond anual de salarii de 4 milioane de euro, atrage atenția Romeo Dunca. Cu muzicanții de la Centrul de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale spune că a greșit atunci când a afirmat că au încasat salarii în sumă totală de 1,3 milioane pe an. „De fapt, sunt exact 1,56 milioane/an! Am reușit cu sprijinul lui Nelu (n.r. – Nelu Popa) să obținem o promisiune de extindere a termenului de finalizare a achiziției tomografului pentru a nu pierde fondurile pentru care cei ce au condus județul au luat deja 25% bonus lunar, deși în acest caz nu meritau nimic.

Stăm foarte prost cu banii și «suntem rupți în fund” când vine șefa de la spital să ne întrebe de ceva bănuți, să mai stingem din datorii. Azi erau 20 de milioane de lei!”, a mai afirmat șeful Consiliului Județean.

Mai mult, Romeo Dunca are grijă ca, din prima lună petrecută în Palatul Administrativ, să facă economie la salarii. Începe cu al său și al celor doi vicepreședinți: „Nu putem începe decât cu economii din ceea ce avem. Am discutat cu cei doi vicepreședinți, Dan Stan și Ovidiu Rădoi, și am hotărât să renunțăm împreună, din start, la sporurile de 25%. E puțin, dar e primul semn. Economia resursei va fi la modă în următoarea perioadă la CJ!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/