Dunca a construit ilegal o cabană și e obligat de instanță să o demoleze și tot el vrea să facă regulile pe Muntele Mic?!

Aceasta este întrebarea la care președintele Consiliului Județean Caraș-Severin e invitat să răspundă ca urmare a atacurilor și presiunilor ce ar fi fost exercitate asupra noilor factori de decizie pe plan local tocmai de către fostul om de afaceri, actualmente politician și șef al județului.

Le-a garantat cărășenilor că renunță la a mai face afaceri pe munte dacă va primi votul lor pentru a deveni președintele Consiliului Județean. A făcut-o scriptic, dar în realitate Romeo Dunca a rămas puternic legat de Muntele Mic – Nedeia. Nici nu ar fi avut cum să fie altfel, având în vedere că a investit acolo o avere. Despre descinderea acestuia în Primăria Turnu Ruieni se vorbește deocamdată doar în șoaptă, dar stingerea tuturor litigiilor dintre firma Nordica și administrația locală printr-o forțată cale amiabilă, în varianta pentru care Dunca insista, neacceptată, se pare, de actualul primar, colegul său de partid, Cosmin Belci, va obliga la niște explicații. În termeni juridici le spune altcumva.

Până atunci însă, Romeo Dunca e preocupat să facă reguli pe munte. Ceea ce, în principiu, nu e deloc rău, având în vedere că ATV-urile și snowmobilele aleargă haotic, strică peisajul și chiar pun în pericol integritatea iubitorilor de înălțime. Numai că direcția în care privește șeful județului pare să fie alta. „Neimplicarea, nepăsarea și lipsa de viziune a celor aleși descurajează investitorii serioși. (…) Închirierile de ATV-uri și snowmobile sunt activități care proliferează în stațiunea de 3 lulele a Banatului Montan. Sunt profund dezamăgit de lipsa de implicare a primarului nou ales . Nu mă  mai  ocup de activitatea de acolo, dar eram pregătit să mai montez un telescaun nou în stațiune. (…) Oricum, nimic din ce am stabilit înainte de alegeri cu primarul nou ales nu s-a respectat!”, a comentat Romeo Dunca.

Mai mult decât atât, ieri, la sediul Palatului Administrativ a convocat o întâlnire de lucru „în vederea găsirii unor soluţii privind protejarea mediului şi dezvoltarea turistică a staţiunilor montane din judeţ”. Au participat: primarul comunei Zăvoi, Doru Cîrdei, viceprimarul comunei Turnu Ruieni, Zarie Rădoi, comisarul şef Remus Blujdea, Comisariatul Judeţean Caraş–Severin al Gărzii Naţionale de Mediu, reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş–Severin şi ai Serviciului Teritorial Caraş-Severin al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate.

„Păşunile alpine sunt praf, există <bulevarde> pe toţi munţii”, a constatat Romeo Dunca, motiv pentru care a propus ca toate consiliile locale să aprobe sau să-şi actualizeze regulamente, cu condiţii clare, privind circulaţia vehiculelor motorizate pe drumurile publice din staţiunile montane, a fost acceptata de către toţi cei prezenţi.

În replică, președintelui Dunca i se cere să înceapă curățenia, ordinea și disciplina pe munte chiar cu propria sa cabană, pe care o sentință definitivă l-a obligat să o demoleze, fiind ridicată cu încălcarea prevederilor legale.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/