Anul trecut, în luna februarie, primarul comunei Bozovici, Adrian Stoicu, a depus la Compania Națională de Investiții dosarul cu amplasamentul Cascadei Bigăr, în vederea obținerii unei finanțări pentru o investiție evaluată la 3,1 milioane de lei, din care un milion de lei reprezintă contribuția bugetului local. Este vorba de construirea unei pasarele și amenajarea unei platforme betonate.
Proiectul cuprinde construirea unui număr de 36 de minicabane pe care Primăria ar urma să le închirieze producătorilor din zonă pentru a-și vinde produsele agricole, construirea de grupuri sanitare și amenajarea unui număr de 100 de locuri de parcare pentru turiștii care vin să viziteze cascada.
De atunci a trecut mai bine de un an, s-au schimbat guvernele, a venit peste noi pandemia de COVID-19, dar dosarul cu pricina a rămas tot nerezolvat. În urmă cu două săptămâni, primarului Adrian Stoicu i s-a transmis că acesta se află la semnat, pe masa directoarei CNI, iar edilul-șef al comunei Bozovici încă mai speră într-o minune. „Din ianuarie este terminată procedura de contractare a lucrărilor și de două luni nimeni nu a mai dat un semn de viață. Proiectul este pe masă la directoare, constructorul așteaptă un semnal să înceapă lucrările, însă totul pare în zadar. Este păcat că nu avem acordul de la București, cu atât mai mult cu cât în perioada generată de pandemie nu au existat turiști, caz în care constructorul ar fi putut lucra lejer.”, ne-a mărturisit dezamăgit primarul Stoicu.