Dumitru Ursu neagă insinuările primarului Popa! „Protestul pensionarilor nu a avut interese ascunse!”

Preşedintele Ligii Pensionarilor neagă orice fel de interese ascunse în organizarea mitingului de vineri. Asta după ce primarul Nelu Popa a sugerat că vârstnicii au ieșit în stradă instigați de cineva care are un anumit interes.

Dumitru Ursu, preşedintele Ligii Pensionarilor din Caraş-Severin, neagă insinuările primarului Ioan Popa cum că protestul de vineri ar fi fost pus la cale de „orgolii” sau interese venite din altă parte şi spune că ele s-au bazat doar pe nemulţumirea acestei categorii sociale care a pierdut facilităţile pe mijloacele de transport în comun.

„Protestul a fost organizat de cineva cu un anumit interes, dar nu vreau să intru în detalii. Pensionarii sunt mult mai mulți. Sunt câteva mii bune care stau acasă și înțeleg că trebuie să facem un efort și să ieșim din situația asta de criză a Primăriei”, declara Ioan Popa vineri.

„Este o prostie, protestul nu a fost făcut împotriva lui şi nici cu vreun interes al PSD-ului. Sunt tot acuzat că am sprijinit PSD-ul, dar dacă acordam sprijin PSD-ului, nu mai ieşea domnul Popa primar!”, îi răspunde Dumitru Ursu, preşedintele Ligii Pensionarilor Caraş-Severin şi organizatorul protestului.

Întrebat de ce pe vremea lui Mihai Stepanescu Liga Pensionarilor nu a organizat asemenea proteste, Ursu spune că „Stepanescu organiza revelioane pentru pensionari, a dat bilete de reducere la transportul în comun, ne-a organizat, cu bani europeni, un centru de zi, ne-a creat condiţii, nu aveam de ce să protestăm”. Liderul Ligii Pensionarilor conchide, subliniind „n-am nimic cu Popa!”.

CITEȘTE ȘI:

[FOTO/VIDEO] Pensionarii au ieșit în stradă! Nelu Popa, față în față cu protestatarii!

[FOTO/VIDEO] Cum reacționează Nelu Popa la huiduielile pensionarilor? Se gândește la noi tăieri!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/