Dumitru Rujan: Am făcut parte din echipa câștigătoare, am ales reformarea PNL!

Deputatul PNL de Caraș-Severin l-a votat pe Florin Cîțu pentru șefia partidului la congresul de astăzi!

Deși se spunea despre liberalii cărășeni că vor merge pe mâna lui Ludovic Orban, cei mai mulți dintre ei l-au preferat în final, detonând o adevărată bombă, pe Florin Cîțu. Printre ei se află și deputatul Dumitru Rujan, cel care s-a ferit până acum să vorbească public despre opțiunea sa de vot.

„Mă bucur pentru victoria domnului Florin Cîțu, mă bucur că am făcut parte din echipa câștigătoare. Am ales astfel pentru că era evidentă necesitatea unei reforme în partid. Nu am vorbit până acum despre opțiunea mea deoarece noi hotărâserăm în filiala PNL Caraș-Severin să votăm fiecare după cum considerăm. Nu a existat din partea conducerii filialei noastre un mandat pentru a vota un candidat sau altul, dar știu că majoritatea colegilor mei, a delegaților PNL Caraș-Severin la Congres, a fost de partea premierului Cîțu și a președintelui Iohannis.”, a declarat deputatul Rujan pentru expressdebanat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/