DSP Timiș, în control la Maternitatea Odobescu din Timișoara! Au fost luate noi măsuri!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Au fost demarate primele verificări în cadrul anchetei deschise de Direcția de Sănătate Publică Timiș, ai cărei reprezentanți au transmis către ministrul Sănătății rezultatele unei evaluări preliminare.

Au fost analizate structura funcțională și fluxurile unității sanitare de către o echipă de epidemiologi, în cadrul unui control astfel că s-au stabilit măsuri de reorganizare a activității medicale, pe echipe formate din minimul necesar de resurse umane, atât pentru asigurarea eficientizării serviciului medical, cât și pentru minimizarea expunerii.

„Astfel, în Spitalul Odobescu s-au constituit două zone: o zonă verde și una roșie. Pacientele ce se vor adresa acestei unități vor fi consultate de personal medical care va purta echipament corespunzător, după care se vor izola și vor fi testate Sars-Cov 2. În funcție de rezultat, pacientele vor fi îndrumate către Spitalul Bega dacă rezultatul va fi pozitiv, iar dacă acesta va fi negativ vor fi internate la Spitalul Odobescu De asemenea, s-a dispus izolarea la domiciliu a persoanelor externate si retestarea acestora. Menționăm faptul că repetarea testelor Covid-19 se va efectua atât pentru nou născuții depistați pozitiv (în număr de 10), cât și pentru mame”, a informat DSP Timiș.

promovare banner maxagro

Pentru retestare au fost prelevate probe de la cinci mame și de la tot atâția bebeluși și s-a luat legătura și cu direcțiile de sănătate publică din județele limitrofe pentru prelevarea probelor de la pacientele care au plecat acasă. Ancheta epidemiologică este in desfășurare, iar conducerea DSP Timiș a dispus la efectuarea unei anchete de către o echipă de inspectori sanitari.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/