Romeo Dunca a surprins zilele trecute atunci când a anunțat că iarna aceasta deszăpezirea se va face, în mare parte, cu utilajele de la Aquacaraș. Pentru că prețul solicitat de firmele specializate i se pare prea mare, a anulat licitațiile, dar este convins că se descurcă pe cont propriu.
Romeo Dunca recunoaște că a renunțat să mai încheie contracte cu firme de deszăpezire pentru că acestea au majorat prețurile. Dar nu este o problemă. Are convingerea că se va descurca singur, cu utilajele din dotarea Direcției de Drumuri Județene (care se pare că nu există la ora actuală!), și cu sprijinul societății de apă-canal Aquacaraș.
„Avem câteva zone care au ieșit de sub contract și nu am mai făcut licitațiile necesare pentru că la sumele care au fost în contractele trecute și văzând că la licitație (noi am avut o licitație începută) prestatorii au venit cu pretenții și mai mari, știind că anul acesta jumătate din bugetul DDJ l-am dat pentru deszăpezire, înțelegând că se doresc sume mai mari, știind situația financiară a țării, nu pot să-mi permit să antamez niște lucrări fără a avea garanția că am sumele pe care trebuie să le plătesc. Așa că vom face anumite sectoare de drum, le vom deszăpezi în regie proprie sau cu societăți în care noi, ca și Consiliu Județean, suntem acționari majoritari și legea ne lasă să putem să lucrăm cu astfel de societăți. Aquacaraș este una dintre ele. Avem trei zone descoperite, practic avem nevoie doar de trei rânduri de utilaje pe care Aquacaraș în parte le are, în parte le achiziționează și va putea să presteze, bineînțeles, obținând și un oarecare profit și noi vom realiza niște economii foarte mari. Să sperăm că cu bani puțini vom putea să facem treaba măcar ca și anul trecut, adică fie o facem mai bine la aceiași bani, fie o facem la fel, cu bani mai puțini, tot un câștig pentru noi este.”, a declarat președintele Consiliului Județean.
Zonele care se pare că au rămas descoperite sunt însă cele mai importante, pentru că ele fac legătura cu munții din județ. „Este vorba de zona Caransebeș, drumul de la Caransebeș până la telescaun, deci nu zona sensibilă, grea, pentru că acolo există, pentru încă doi ani, contract unde plătim, nu știu exact, ori 650.000 de lei, ori 750.000 de lei pe an, plus TVA. E o sumă, da? Și mai avem de la Zăvoi până la Măru. Mai avem pe Valea Almăjului. Avem Reșița – Prislop, Prislop – Semenic și Slatina Timiș. Astea sunt zonele neacoperite și pentru care pot să vă spun că oferta de preț a fost, din licitația care a avut loc și pe care am anulat-o din lipsă de fonduri, era undeva la 1,9 milioane de lei pe 3 ani. Deci aia înseamnă 650.000 de lei pe an. Încercăm să facem și noi cu puținul pe care-l avem să rezolvăm situația.”, a concluzionat Romeo Dunca.