Bază specială SMURD pe Aeroportul Caransebeș!

dav
untitled design set 970x90 px

Un elicopter SMURD va decola de la Caransebeș cu personal medical specializat pentru a ajunge în doar câteva minute să salveze vieți!

Numai câteva zile ne mai despart de momentul în care, în caz de maximă urgență, elicopterul roșu se va ridica de pe aeroportul din Caransebeș și va zbura către locul în care viața cuiva e pusă în pericol. Singura bază SMURD operațională în prezent în această zonă a țării este la Arad. A doua va fi la Caransebeș.

„Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș este parte a unui protocol din care mai fac parte Spitalul de Urgență din Timișoara și aeroportul din Caransebeș, care este gazda punctului de lucru al unui SMURD teritorial. Unul din cele șapte din țară. Asta ne bucură, dar ne și obligă la multe lucruri. Noi, ca Primărie, și prin Spitalul Municipal, ne-am angajat ca pe perioada aceasta tampon, până la construirea hangarului special, care să susțină activitatea SMURD, să asigurăm personalul navigant, o parte din personalul medical și un funcționar. Patru persoane rămân în sarcina Primăriei de a fi cazați și hrăniți pe toată perioada aceasta, poate de 1 an. Despre importanță nici nu are rost să mai discutăm, Caransebeșul este amplasat într-o zonă activă, foarte circulată, cu potențial de accidente foarte mare, iar alegerea asta ne responsabilizează.”, a precizat primarul Caransebeșului, Felix Borcean.

publicitate ziar expresb 1000x100

Mai multe amănunte a oferit managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Adrian Dumbravă. Potrivit acestuia, deschiderea bazei speciale SMURD pe aeroportul din Caransebeș va avea loc în maximum o săptămână, în acest proiect fiind implicați șeful de la Primiri Urgențe, medicul Marian Cotoșpan, comandantul Unității Speciale de Aviație Caransebeș, comandor Gheorghe-Ciprian Rusu, și primarul Felix Borcean. Până în 10 septembrie baza va fi operațională. La hangarul de acolo se lucrează, Primăria a demarat lucrările de reabilitare, va fi un hangar care poate adăposti până la r elicoptere, atât ale MAI, cât și ale SMURD-ului. Se vrea și amenajarea unui atelier de reparații și tot ceea ce înseamnă service pentru elicoptere, un lucru grozav pentru oraș, iar noi am detașat acum o lună personal din cadrul Compartimentului Urgențe la Târgu Mureș, pentru formare. Domnul Raed Arafat m-a felicitat pentru tot ceea ce avem. Dumnealui va mai aduce medici din alte părți ale țării la Caransebeș, iar domnul primar și-a asumat că le va oferi pentru început cazare până când vor fi condiții la aeroport.”, a declarat managerul Dumbravă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/