Drumurile județului, cu încredințare directă! Pentru ce a fost lucrată Corina Pascotă?!

Nimeni nu a fost în stare să treacă de concursul prin care s-a căutat un șef peste drumurile județene din Caraș-Severin! Avantaj, Martin Motolan!

Demersurile făcute în instanță pentru recuperarea unor prejudicii însemnate și pentru tragerea la răspundere a celor care au turnat asfalt mai degrabă pe hârtie decât pe drumurile dezastruoase din Caraș-Severin, precum și riscul ca unele dintre firmele de casă să rămână fără contracte ar fi doar câteva din motivele pentru care din subordinea Direcției de Patrimoniu, condusă de Corina Pascotă, au fost extrase drumurile județene. Acestea au fost încredințate unei direcții nou înființate, Direcției de Drumuri din cadrul Consiliului Județean. În luna martie a acestui an, director executiv a fost uns Martin Motolan. Provizoriu. Până la ocuparea postului prin concurs, dar nu mai mult de șase luni.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Înainte de acest termen, administrația județeană a organizat concursul pentru ocuparea funcției de director executiv al Direcției de Drumuri Județene. În 26 iulie a fost programată proba scrisă. Degeaba. Postul nu a fost ocupat, nici de Motolan, nici de nimeni altcineva. Cum în 23 octombrie se ajunge la scadență, în sensul împlinirii a șase luni de la desemnarea directorului executiv prin votul consilierilor județeni, Motolan va fi uns încă o dată șef peste drumurile județului. Pentru alte trei luni. Cel puțin asta este propunerea președintelui Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, propunere ce va fi supusă astăzi votului în plen. Agenția Națională a Funcționarilor Publici a avizat deja prelungirea cu încă trei luni a mandatului lui Motolan. Și astfel soarta drumurilor județene e din nou în mâna unui director numit pe criterii politice și nu ca urmare a certificării competențelor sale, concursul pentru ocuparea acestui post extrem de important fiind ocolit deliberat.

De altfel, încă de la momentul anunțării noii organigrame a Consiliului Județean s-a comentat că ruperea DADPP s-a produs tocmai pentru ca Motolan să preia drumurile și licitațiile pe bani frumoși. Președintele Silviu Hurduzeu a dezmințit la acea vreme această variantă, promițând că postul va fi ocupat prin concurs, dar acum semnează a doua „încredințare” directă a drumurilor în sarcina lui Martin Motolan.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/