Tinerii ortodocși din Moniom și județ umplu ghiozdanele elevilor săraci

Un proiect de suflet al Centrului de Tineret din Moniom își propune să umple ghiozdanele elevilor săraci din județ printr-o campanie denumită generic „Ghiozdanul cu bucurii”.

Este al doilea an în care proiectul, organizat sub egida Asociației Tinerilor Ortodocși Banatul de Munte, se desfășoară la nivelul județului și urmărește sprijinirea școlarilor proveniți din familii nevoiașe să frecventeze orele de curs prin oferirea de rechizite care să le faciliteze, astfel, accesul la învățătură și să reducă drastic cifrele abandonului școlar.

Mai exact, această campanie este susținută cu preoți și voluntari din Reșița, Bocșa, Oravița, Moldova Nouă, Caransebeș, Anina și Valea Almăjului care, prin voluntarii responsabili la nivel de zonă ai acestui proiect, vor promova, colecta rechizite și împărți ghiozdane cu tot necesarul unui elev.

„Tinerii ATOR-iști îi așteaptă și încurajează, în perioada următoare, pe toți cei care doresc să contribuie la bucuria școlarilor, donând, prin contactarea unuia dintre voluntarii ATOR Banatul de Munte dintr-o anumită filială sau prin contactarea Mădălinei Jojart sau a Anitei Radics – coordonatori ai campaniei din partea ATOR BM, la nivel județean”, scriu organizatorii pe pagina Episcopiei Caransebeșului.

Primele ghiozdane cu rechizite, alături de alimente de strictă necesitate, au fost distribuite deja la Reșița de către voluntari unor familii cu mulți copii, sprijinite constant de către asociație. În municipiul de pe Bârzava mai multe școli, împreună cu Protopopiatul Ortodox Reșița s-au alăturat campaniei, în speranța ca un număr cât mai mare de elevi să poată fi sprijiniți în perioada următoare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/