Drumul către Ciudanovița, blocat de stânci!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Bucăți de stâncă s-au rostogolit peste DJ 573, drumul către comuna Ciudanovița. Pompierii și reprezentanții de la drumuri se ocupă să deblocheze situația. Primarul comunei a intervenit încă de la ora 7:00, când au picat stâncile.

Se pare că drumul a fost blocat în totalitate când, la primele ore ale dimineții, bucăți de stâncă s-au rostogolit pe șosea chiar când primarul comunei, Adrian Botoș, trecea pe acolo. Din fericire, nu s-au produs accidente, iar primarul s-a ocupat de eliberarea drumului pe jumătate, cealaltă parte fiind blocată de o stâncă imensă ce nu poate fi mutată din loc decât cu utilaje speciale. „În momentul de față se poate circula pe drum, dar doar pe o bandă, pe cealaltă se află o stâncă mare cât jumătate de camion. Am chemat situațiile de urgență și pe cei de la drumurile județene și așteptăm să se intervină. Pericolul este să se mai disloce alte bucăți de stâncă. Am trimis de dimineață pe cineva sus, acolo de unde a picat stânca, și sunt câteva bucăți ce se pot desprinde oricând. Lumea trece cu frică pe acolo, pentru că se uită la stânca picată. Eu am făcut tot ce am putut, urmează să vină cei în măsură să disloce cu ceva stâncile care amenință să cadă”, precizează Adrian Botoș, primarul comunei Ciudanovița.

promovare banner maxagro Muzeul TM

La fața locului s-au deplasat angajații ISU „Semenic” și cei de la drumuri și urmează să se stabilească următorii pași, însă în momentul de față situația nu este considerată de urgență. „Urmează să se acționeze. Nu este o situație de urgență, însă se intervine ca să nu devină o astfel de situație. Drumul este blocat pe un sens, însă se pare că mașinile mari nu ar putea să treacă”, explică și Ancuța Balint, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”. La ora actuală, circulația nu este blocată pe acel tronson.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/